În noiembrie 1910, Gogu Constantinescu pleacă în Anglia pentru a-şi pune în aplicare ideile extrem de îndrăzneţe. Deşi în 1913 avea deja 18 Brevete de Invenţie, nu a găsit nici în Anglia susţinerea financiară de care avea nevoie. În 1913, pleacă în America, pentru a-şi susţine, la Oficiul de Brevete, soluţiile pentru care ceruse protecţie. Aici se întâlneşte şi cu Edison, care avea atunci 66 de ani. Deoarece nu găseşte înţelegerea şi susţinerea financiară pe care şi le dorea, se reîntoarce în Anglia.
Valoare recunoscută
Izbucnirea primului război mondial facilitează aplicarea invenţiilor lui Gogu Constantinescu în tehnica militară, respinse la început ca fiind fanteziste. Între 1914 şi 1918, a fost consilier al Amiralităţii Britanice, poziţie pe care o va reocupa şi în perioada 1940-1945.
În 1919, a devenit cetăţean englez. La 45 de ani era deja celebru. Revista engleză The Graphycs – din 10 ianuarie 1926 – îl menţionează ca unul dintre cei 17 cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă ai lumii din perioada 1900 – 1925 împreună cu Einstein, Lord Kelvin, Marconi ş.a. Recunoaşterea sa poate fi demonstrată şi prin numărul de Brevete de Invenţie obţinute: Anglia – 114, SUA – 45, Franţa – 18, România – 5.
Creatorul teoriei sonicităţii
Latura prolifică a activităţii sale tehnico-ştiinţifice o constituie domeniul sonicităţii, adică ştiinţa transmiterii energiei mecanice prin vibraţii. Legenda spune că un tenor celebru obişnuia să impresioneze asistenţa printr-un experiment paradoxal. Punea un pahar cu şampanie pe pian, se depărta la o anumită distanţă şi începea să cânte. Ajungea la o frază muzicală cu note grave. Paharul începea să vibreze. Tenorul părea că îşi amplifică efortul de a susţine fraza muzicală şi, spre uimirea asistenţei, paharul se spărgea. Evident, mare entuziasm! Despre una dintre aceste demonstraţii a citit şi Gogu Constantinescu. Poate că şi-a adus aminte de mama sa, pianistă desăvârşită, şi de teoria acordurilor muzicale. Poate că şi-a adus aminte de tatăl său, matematician cunoscut. Sigur şi-a adus aminte că, pe când avea 17 ani şi încerca să înveţe armonia muzicală, a formulat o teorie a acordurilor muzicale pe baze ştiinţifice. De fapt, Gogu Constantinescu a găsit legile pentru transmiterea puterii mecanice la distanţă prin oscilaţiile care se propagă în medii continue (lichide, solide) datorită elasticităţii acestora.
Acest rezultat este un foarte bun exemplu pentru a demonstra că una dintre barierele care stopează creativitatea este legată de cunoştinţele dobândite anterior. În vremea aceea, savanţii şi inginerii erau convinşi că lichidele, în special apa, sunt incompresibile. În toate calculele hidraulice din acea vreme se pornea de la ipoteza că apa este incompresibilă. Or, la baza acestei noi ştiinţe se află fenomenul compresibilităţii lichidelor şi propagarea de forţe şi mişcări periodice, sub forma undelor elastice, cu viteză finită, din aproape în aproape.
Legile care se aplică în sonicitate sunt identice cu cele din curentul electric. Aceasta a fost analogia pe care a făcut-o Gogu Constantinescu şi care, aşa cum spunea René Descartes că „metoda creează rezultatele“, l-a condus la rezultate spectaculoase. În decembrie 1919, ţine, la Bucureşti, prima conferinţă publică despre sonicitate şi aplicaţiile ei. A început conferinţa astfel: „Este o mare bucurie pentru mine să pot să fac această comunicare pentru prima oară în public, în localul Şcoalei Naţionale de Drumuri şi Şosele, în acelaşi amfiteatru în care am avut cinstea să învăţ şi eu“.
Ca membru de onoare al Societăţii Inginerilor Civili din Londra, ţine trei conferinţe distinse cu premii ale societăţii. Prima conferinţă, cu titlul „Scientist Versus Engineer“, a fost prezentată pe 3 octombrie 1948, cu o zi înainte de a împlini 67 de ani, a doua conferinţă a fost prezentată pe 5 mai 1954 şi face o sinteză a dezvoltării ingineriei mecanice în ultimii 100 de ani. În aprilie 1959, expune a treia conferinţă, în care prezintă opera sa ştiinţifică – SONICITATEA, conferinţă premiată cu medalia de aur, ca fiind cea mai bună din acel an.
Prima aplicaţie: mitraliera sonică
În 1915, nemţii foloseau un sistem nou de tragere printre elicele avionului. Soluţiile propuse de inginerii britanici erau mecanice şi nu dădeau rezultatele dorite. Salvarea a venit de la sonicitate şi de la Gogu Constantinescu, care a câştigat concursul lansat de Amiralitatea Britanică în acest scop. În august 1916, s-au realizat primele teste cu un avion echipat cu ceea ce avea să devină Constantinesco Fire Control Gear sau „C.C. Gear“. Succesul şi superioritatea faţă de sistemul utilizat de aviaţia germană s-au bucurat, în sfârşit, şi de recunoaşterea oficială, astfel că, până la finalul războiului, peste 50.000 de aparate de zbor americane şi britanice au fost dotate cu astfel de sisteme. Apreciindu-i rezultatele, guvernul englez i-a construit lui Gogu Constantinescu, în 1918, în West Drayton, un laborator pentru cercetare şi aplicaţii practice ale sonicităţii, de foarte mari dimensiuni, numit Uzinele Sonice.
Altă aplicaţie importantă: convertorul de cuplu.
Prin aplicarea acestui convertor la un automobil, Constantinescu a realizat, în mai 1923, primul automobil cu schimbător de viteze automat. Altă propunere interesantă a fost aceea de realizare a transmisiei între turbina şi elicea vapoarelor pe cale sonică pentru reducerea costurilor de realizare a arborelui mecanic. Convertorul s-a dovedit aplicabil şi în cazul transportului feroviar, pentru a înlocui locomotivele cu abur. În 1933, încheie un contract pentru aplicarea convertorului de cuplu la locomotivele şi automotoarele fabricate la Uzinele Malaxa, Reşiţa. Primele probe s-au efectuat pe linia Bucureşti – Olteniţa, automotorul fiind condus chiar de Gogu Constantinescu. Din cauza presiunilor făcute de firmele străine asupra politicienilor din România, proiectul a fost abandonat. Locomotiva dotată cu acest sistem a funcţionat însă multă vreme.
Legătura cu ţara
Revine pentru prima dată în ţară în anul 1919, în dorinţa de a-şi valorifica aici invenţiile. Înconjurat cu simpatie de tehnicieni, este ales membru de onoare al Academiei Române. Cu toate acestea, aceeaşi lipsă de înţelegere a autorităţilor îl face să plece din nou în Anglia, unde face noi descoperiri importante. Se mai întoarce în 1933, pentru scurt timp, din dorinţa de a aplica în ţară, la locomotivele fabricate de Uzinele Malaxa, convertorul de cuplu (invenţie prin care se înlocuiau cutiile de viteză). În 1956, a fost invitat la o întâlnire cu toţi colegii de şcoală de la Craiova, dar nu a putut să participe din cauza sănătăţii.
La invitaţia Academiei Române, în toamna anului 1961 (între 8 septembrie şi 8 octombrie), în vârstă de 80 de ani, Gogu Constantinescu vizitează ţara. În timpul şederii sale în ţară, i-a fost decernată diploma de Doctor Honoris Causa de către Institutul Politehnic din Bucureşti (fosta Şcoală Naţională de Poduri şi Şosele, în cadrul căreia şi-a terminat studiile universitare). În anul 1963, a revenit în România împreună cu a doua soţie, Eva, pentru a petrece vacanţa la Constanţa şi pentru a sărbători, la Bucureşti, împlinirea a 82 de ani. Cu această ocazie, vizitează şi Institutul de Studii şi Cercetări Hidrotehnice (ISCH), respectiv standul experimental de cercetări sonice, unde inventatorul Ion Şt. Basgan îi prezintă una dintre invenţiile care foloseau teoria sonicităţii.
S-a stins din viaţă la 12 decembrie 1965 şi este înmormântat în curtea bisericii din Lowick, la sud de Lacul Coniston, Anglia.
