26.8 C
Craiova
duminică, 14 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAcţiuni ale jandarmilor vâlceni

Acţiuni ale jandarmilor vâlceni

Jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea au executat ieri 13 acţiuni pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor, dintre care nouă în cooperare cu politia, trei independent, în zonele solicitate de poliţia mun. Rm. Vâlcea şi una în cooperare cu lucrătorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Filiala Mehedinţi.
Rezultatele obţinute de jandarmi, în urma acestor acţiuni, s-au concretizat prin aplicarea a patru avertismente scrise şi opt amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 4.200 lei.
În aceeaşi zi au fost constatate şi două infracţiuni flagrante, fiind surprinşi doi autori.

În jurul orelor 15.00, Valentin A., de 42 de ani, cu domiciliul în comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, Orlando P., de 40 de ani, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, şi Constantin M., de 42 de ani, cu domiciliul în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea, se aflau în apropierea Pieţei Centrale din municipiu şi practicau jocuri de noroc (barbut). Jocul acestora a fost întrerupt de o patrula de jandarmi, moment în care cei trei aveau în mâini suma totală de 7 lei.
Banii şi zarurile folosite au fost confiscate de jandarmi, iar cei trei au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în sumă de 2.000 lei.

La ora 19.00, Mădălin F., de 18 ani, Vasile M., de 27 de ani, ambii cu domiciliul stabil în comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea şi Gheorghe D., de 29 de ani, cu domiciliul stabil în oraşul Făgăraş, judeţul Braşov, au pătruns ilegal în incinta Societăţii Comerciale Carpatina SA din Rm. Vâlcea, cu intenţia probabilă de a sustrage fier vechi. Nu au apucat să îşi ducă la îndeplinire fapta deoarece la scurt timp au fost observaţi de jandarmi. Cei trei au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în sumă de 1.500 de lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediul societăţii comerciale mai sus amintite.

În jurul orei 19.40, Remus S., de 23 de ani, cu domiciliul stabil în oraşul Tecuci, judeţul Galaţi, aflându-se în parcarea unui centru comercial din Rm. Vâlcea, a fost surprins în timp ce oferea spre vânzare trecătorilor un telefon mobil, pentru care nu deţinea acte de provenienţă. Telefonul mobil a fost ridicat de jandarmi în vederea confiscării, iar persoana a fost sancţionată contravenţional.
    
În zona Barajului Hidrocentralei Ioneşti, au fost depistaţi Cătălin O., de 34 de ani, şi Gheorghe B., de 42 de ani,  ambii cu domiciliul stabil în comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea în timp ce încercau să introducă în apa râului Olt, cu ajutorul unei bărci pneumatice, două setci în lungime totală de 350 metri. Nu au reuşit să ducă la bun sfârşit intenţia lor deoarece au fost observaţi şi opriţi de jandarmi.
Barca şi setcile au fost ridicate în vederea confiscării şi predate pe bază de proces verbal, lucrătorului A.N.P.A..
Jandarmii au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere sau utilizare la pescuit a uneltelor interzise de lege.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS