În turul campionatului 2007/2008, Universitatea, cu Mogoşanu antrenor interimar, a învins pe Gloria Bistriţa chiar la Tata Jean Pădureanu acasă, dar peste câteva etape „Mogo“ a fost înlocuit.
Suporterii olteni nu au uitat situaţia din turul ediţiei 2007/2008, atunci când, după meciul din etapa a 7-a, Universitatea Craiova – UTA 0-1, „principalul“ Florin Cioroianu a plecat de la cârma tehnică a oltenilor, iar Daniel Mogoşanu a fost numit antrenor interimar. Ştiinţa era pe locul 17… În etapa a 10-a a campionatului, Craiova a jucat la Bistriţa acasă, iar elevii lui Daniel Mogoşanu au câştigat cu 1-0, prin golul marcat de Wobay. Cu o etapă înainte, echipa antrenată de Mogoşanu învinsese pe Dacia Mioveni. În meciul din etapa a 11-a, Craiova – „U“ Cluj 1-1, pe banca tehnică a oltenilor era Nicolo Napoli, ca antrenor principal.
Mogoşanu se află şi acum într-o situaţie delicată… De aproape două săptămâni, el pregăteşte echipa alături de colaboratorii săi, dar cu un fel de sabie deasupra capului, finanţatorul Craiovei anunţând că-l schimbă…
Jean Pădureanu
este deja în Craiova
Boss-ul Gloriei Bistriţa se află de ieri-seară în Craiova. „Sunt în Bucureşti şi ajung în această seară (ieri – n.r.) în Craiova, iar până la meciul de sâmbătă rămân în zona Băileştiului, mai am rude pe la Catane, acolo unde m-am născut, şi vreau să le văd“, a explicat ieri-dimineaţă Jean Pădureanu sosirea în Bănie cu două zile înainte de meciul Universitatea – Gloria.
Despre partida de mâine de pe „Ion Oblemenco“, „Lordul“, cum este cunoscut în lumea fotbalului Jean Pădureanu, a afirmat: „Dacă ne uităm în clasament, pentru ambele formaţii este un meci dificil. Pentru Craiova, într-un fel spus. Pentru noi este greu, Gloria nu are nici o victorie în aceste prime patru etape din campionat. Este însă doar începutul campionatului. Îmi amintesc când l-am adus pe Neluţu Sabău antrenor. După vreo şapte etape aveam doar cinci puncte… Apoi a început urcuşul. Ajungând în prezent, spun că Gloria îşi va reveni. Nu ştiu dacă începând cu meciul de la Craiova, dar îşi va reveni! Pe ce mă bazez? Cine munceşte şi este în acelaşi timp serios trebuie să obţină şi rezultate. La Bistriţa se munceşte cu multă seriozitate, avem un antrenor, Tăbîrcă, priceput şi conştiincios – căruia îi acordăm credit în continuare, aşa că întrevăd lucruri bune la Gloria. Pronostic la meciul de la Craiova? Nu dau pronosticuri, mă feresc de asemenea chestii. Cum spuneam, va fi un meci greu pentru noi. Nu va fi foarte uşor nici pentru Universitatea. Pe scurt, Gloria vine la Craiova să nu piardă!“.
Tăbîrcă: Vom aborda
jocul de la Craiova
pentru victorie
Noul antrenor principal al Gloriei, Sandu Tăbîrcă, invitat la o emisiune de sport, „Gloria noastră“, de la un post local de televiziune din Bistriţa, a afirmat: „Vom aborda jocul de la Craiova cu gândul la victorie. E nevoie de încredere, dar şi de noroc…“. Rugat să detalieze, antrenorul Gloriei a spus ieri pentru GdS: „Fiecare partidă o abordăm pentru a o câştiga. Este normal să spun că la Craiova vrem să câştigăm, nu să pierdem! Nu văd de ce nu ne-am juca şansa la Craiova. Nu suntem formaţia care să fie, cum se spune, jucată de o echipă cu spatele la perete, iar noi să stăm cu fundul în poartă timp de 90 de minute! Respect echipa Craiovei, dar asta nu înseamnă că n-avem şansa noastră“.
Delegaţia Gloriei ajunge astăzi în Craiova, iar în această seară jucătorii bistriţeni vor efectua un antrenament de acomodare cu Bănia.

