36.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriVânzările Ford au scăzut în februarie cu 48 la sută

Vânzările Ford au scăzut în februarie cu 48 la sută

Producătorul auto american Ford a afişat marţi o diminuare cu 48% a vânzărilor din februarie şi a revizuit în scădere drastică ţintele de producţie pentru trimestrul al doilea, comparativ cu nivelul de acum un an, în contextul micşorării ample a cererii de maşini, relatează Reuters.
Ford a anunţat că vânzările sale au scăzut luna trecută la 99.400 de maşini, de la 192.799 de unităţi, câte avea în perioada similară a anului trecut.
Producătorul american, care a afişat anul trecut o pierdere anuală record de 14,6 miliarde de dolari, a anunţat că va fabrica 425.000 de maşini în America de Nord în trimestrul al doilea, cu 38% mai puţin comparativ cu producţia de 685.000 de unităţi din perioada similară a anului trecut.
Ford este singurul producător auto american care nu a cerut finanţare de la guvern pentru a supravieţui şi a anunţat că dispune de suficient numerar ca să depăşească perioada de criză.
Compania a anunţat, de asemenea, o diminuare cu 55% a cererii pentru marca sa Volvo, pentru care ia în considerare posibilitatea unei vânzări. În 2008, vânzările Ford au scăzut cu aproape 21%, într-un declin mai abrupt decât cel general al pieţei auto, de 18%.
Sectorul auto se confruntă cu probleme grave pe plan mondial, ca urmare a scăderii drastice a cererii de maşini, în contextul crizei economice globale, iar mai multe ţări au luat măsuri de susţinere a acestuia.

NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS