Ieri, la orele 15.10, în zona Pieţei 1800 – Hotel ,,Meridian” a avut loc o alunecare de teren datorită topirii zăpezii. Alunecarea a avut loc pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp, cu formare de ravene, în urma căreia au fost afectate o parte din terasa restaurantului "Meridian"; conducta de alimentare cu g.p.l. de la rezervorul de stocare la centrala termică a hotelului “Meridian” pozată în zona zidului de sprijin pe care a căzut pământ (cca. 500 kg).
În urma alunecării de teren, nu a fost afectat hotelul Meridian şi nici zidul de sprijin pentru terenul din zonă, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale.
La faţa locului, s-a deplasat grupa operativă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi împreună cu membrii C.L.S.U. ai municipiului Orşova care, după evaluarea situaţiei, au luat următoarele măsuri: convocarea astăzi a CLSU al municipiului Orşova şi a specialiştilor din cadrul Grupului de Suport Tehnic Nr.2 pentru evaluarea amplorii fenomenului şi stabilirea măsurilor ce se impun; întreruperea alimentării cu g.p.l. a centralei termice a hotelului Meridian de la rezervorul de 5000 l; îndepărtarea pământului căzut peste conducta de alimentare cu g.p.l. de la rezervor la centrala termică a hotelului; supravegherea locului producerii evenimentului prin executarea de patrulări de către Garda nr. 1 de Intervenţie a Detaşamentului Orşova şi observarea evoluţiei fenomenului de către salariaţii Complexului Meridian; informarea I.S.U. „DROBETA” despre modul de evoluţie în timp a fenomenului.
Alunecare de teren în centrul municipiului Orşova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei