Primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a declarat într-o conferinţă de presă, că trimiterea lui în judecată de către procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, este o intenţie de şicanare, deoarece se ştie că pe 17 februarie are loc procesul în care edilul e acuzat pentru luare de mită.
Primarul a fost trimis în judecată, astăzi de procurorii DNA împreună cu Nicolae Mesea, consilierul juridic al Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru că ar fi prejudiciat bugetul consiliului local şi al primăriei cu 545.568,11 lei, în perioada mai – iunie 2005. Primarul vâlcean a luat foc când a fost întrebat de jurnalişti cum a câştigat licitaţia firma acestuia. „A câştigat firma asta pentru că s-a prezentat la licitaţie. Şi vă anunţ că s-a luat o decizie în cadrul primăriei ca mass-media să fie acţionate în instanţă în cazul în care refuză să publice drepturile la replică trimise de instituţie“, a spus Gutău uitând că războiul său este cu procurorii şi nu cu jurnaliştii. La final acesta a precizat că va solicita strămutarea procesului de la Tribunalul Vâlcea în cazul în care vor apărea presiuni. Amănunte în Gazeta de Sud.

