48 de procurori doljeni au trimis Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) o sesizare prin care protestează faţă de eliberarea din funcţiile de conducere a prim-procurorului Gheorghe Stoian, a adjunctului acestuia, Tena Moraru, şi a procurorului-şef Ioana Sandu. Decizia CSM, de revocare din funcţiile de conducere a celor trei procurori, a venit în urma verificărilor declanşate la Tribunalul Dolj şi la Parchetul de pe lângă această instanţă, la începutul săptămânii trecute, după ce s-a stabilit că Serghei Gorbunov, suspect al atacului armat de la o casă de schimb valutar din Braşov, a fost eliberat din Penitenciarul Craiova în baza unei cereri de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani admisă de Tribunalul Dolj şi neatacată cu recurs de procurori.
Secţia pentru Procurori din cadrul CSM şi-a motivat hotărârea în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevede la articolului 51, alineatul 2, litera b, că aceste măsuri se iau în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale.
Protest în slujba procurorilor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

