27.3 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalSuntem creatorii propriului univers

Suntem creatorii propriului univers

În zile de sărbătoare, după Naşterea Domnului Iisus Hristos, după trecerea dintre ani şi acum de Bobotează şi Sfântul Ion, vreau să vă fac cunoscută o poveste… şi nu una oarecare, ci cu profunde învăţăminte. O poveste despre credinţe şi puterea noastră de a fi autentici sau de a trăi sub vraja acestora. Ar fi interesant să observăm acum, la început de an, care ar fi concluzia pentru fiecare dintre noi, cum ne trăim noi viaţa. În ce straie mergem să ne botezăm? Cum îl primim noi pe părintele care ne păşeşte în casă aducând Botezul? Suntem noi, noi înşine, sau suntem conduşi de credinţe şi reguli ancestrale, pe care le preluăm ca fiind autentice? Şi ce ne propunem pentru acest 2009 care abia a început? Să vedem prin ochelarii celorlalţi sau să dăm lumii culoarea ochelarilor noştri, să fim creatorii propriului univers?

 

A fost odată un tânăr prinţ care credea în orice, cu excepţia a trei lucruri. Nu credea în prinţese, în insule şi în Dumnezeu. Împăratul, tatăl prinţului, îi spusese că aceste lucruri nu există. În împărăţia tatălui său nu se aflau nici prinţese, nici insule şi nici vreun semn că Dumnezeu ar exista. Prinţul l-a crezut pe tatăl său.

Într-o zi, prinţul a plecat departe de palat, în ţara învecinată. Acolo, spre uimirea lui, de pe fiecare coastă vedea insule, iar pe acele insule, creaturi stranii şi tulburătoare, cărora n-a îndrăznit să le dea vreun nume. În timp ce căuta o barcă, de-a lungul ţărmului s-a apropiat de tânărul prinţ un bărbat în ţinută de seară.

– Acelea sunt insule adevărate?, a întrebat tânărul prinţ.

– Sigur că sunt insule adevărate, a răspuns bărbatul în haine de seară.

– Şi acele creaturi stranii şi tulburătoare…?

– Ele sunt prinţese autentice.

– Atunci înseamnă că există şi Dumnezeu!, a strigat prinţul.

– Eu sunt Dumnezeu, a răspuns necunoscutul în haine de seară, făcându-i o plecăciune.

Tânărul prinţ s-a întors acasă cât de repede a putut.

– Te-ai întors, carevasăzică?, l-a întâmpinat împăratul.

– Am văzut insule, am văzut prinţese, l-am văzut pe Dumnezeu!, spuse prinţul pe un ton de reproş.

Împăratul rămânea neînduplecat.

– Nu există nici insule adevărate, nici prinţese adevărate şi nu există nici Dumnezeu.

– Dar le-am văzut!

– Spune-mi cum era îmbrăcat Dumnezeu.

– Într-o ţinută de seară.

– Avea pulpanele hainei întoarse la spate?

Prinţul şi-a amintit că într-adevăr le avea. Împăratul zâmbi:

– Acelea erau hainele unui magician. Ai fost păcălit.

După toate acestea, prinţul se întoarse în ţara vecină, pe acelaşi ţărm, unde-l întâlni din nou pe bărbatul în ţinută de seară.

– Tatăl meu, împăratul, mi-a spus cine eşti cu adevărat, zise indignat prinţul. M-ai păcălit o dată, dar a doua oară nu se va mai întâmpla. Acum ştiu că acelea nu sunt insule adevărate şi nici prinţese adevărate, pentru că tu eşti magician.

Bărbatul de pe ţărm zâmbi.

– Te păcăleşti singur, băiete! Şi în împărăţia tatălui tău există multe insule şi multe prinţese. Dar tu te afli sub vraja tatălui tău, aşa că nu le poţi vedea.

Prinţul s-a întors gânditor acasă şi, când l-a întâlnit pe împărat, s-a uitat drept în ochii lui:

– Tată, este adevărat că tu nu eşti un împărat adevărat, ci doar un magician?

Împăratul zâmbi şi-şi suflecă mânecile.

– Da, fiule, sunt doar un magician.

– Trebuie să ştiu adevărul adevărat, adevărul din spatele magiei.

– Nu există nici un adevăr în spatele magiei, a spus tatăl.

Prinţul s-a întristat foarte tare. Zise:

– Mă voi sinucide.

Prin magie, regele făcu să apară moartea. Aceasta stătea în uşă şi îi făcea semn prinţului adevărat. Prinţul se înfioră. Şi-a amintit de insulele frumoase, dar ireale, şi de irealele, dar frumoasele prinţese.

– Foarte bine, a spus prinţul, mă voi supune.

– Vezi, fiule, a răspuns împăratul, începi să devii şi tu magician.

„The Magus“ („Magicianul“) – John Fowles, Jonathan Cape, 1977

Psihoterapeut Gina Chiriac, Centrul de Sănătate „Sf. Grigorie Decapolitul“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU