Zvonuri înspăimântătoare, de cele mai multe ori dezminţite, transformă evenimente aparent banale în adevărate catastrofe mondiale, şi asta datorită doar repeziciunii cu care se răspândesc pe internet.
Care dintre noi nu a fost vreodată victima unei farse sau nu a dat crezare vreunei legende metropolitane? Câţi dintre noi nu au retrimis un mesaj primit pe e-mail, gândindu-se măcar în treacăt: „Şi dacă e adevărat“? În cazul în care nu vă regăsiţi în această categorie, atunci jos pălăria. Ceilalţi însă ar trebui să privească un pic mai atent acest fenomen, pentru ca data viitoare să nu se mai lase seduşi de zecile de legende metropolitane, lanţuri de mesaje sau farse care circulă în fiecare zi în reţea făcându-ne să pierdem banda, dar şi timp important. Se întâmplă frecvent să găsim în e-mail mesaje care pot fi definite ca fiind aşa-numite „lanţuri magice sau superstiţioase“ (dacă trimiţi acest mesaj la zece prieteni, te vei îmbogăţi), „lanţuri financiare“ (câştigă cu un click, pur şi simplu trimiţând acest e-mail tuturor oamenilor pe care îi cunoşti) sau „lanţuri de solidaritate“ (trimiţând acest mesaj, vei salva multe vieţi).
Un fenomen vechi de când lumea
Principiul care se afla la baza răspândirii acestor fenomene este vechi de când lumea. În trecut, legendele şi zvonurile se răspândeau exclusiv pe cale verbală, iar pe măsură ce circulau din „gură în gură“, versiunile sufereau modificări. Tehnologia din ultimii ani şi-a făcut resimţită prezenţa şi în acest domeniu. În ultima vreme, internetul pare să fi adunat la un loc toate legendele metropolitane sau, mai bine spus, „contemporane“, cum le numeşte profesorul Paolo Toselli. Specialistul italian atrage atenţia că scenele acestor povestiri nu sunt doar marile metropole. În fiecare zi, în reţea circulă zeci de farse, de zvonuri, de voci nefondate şi „factoide“ de toate tipurile, altfel spus, evenimente care nu au avut niciodată loc, dar pe care mass-media le prezintă intens. Un exemplu elocvent este cel al cotidianului italian La Repubblica. Acesta a dat publicităţii o ştire cu privire la o posibilă vânătoare de femei goale, un joc în care se simula o partidă de vânătoare în care, în deşertul din Las Vegas, participanţii, dotaţi cu arme şi lasouri, încercau să captureze nişte tinere. Întâmplarea a făcut rapid înconjurul planetei, atrăgând comentarii din partea jurnaliştilor şi analiştilor. Ulterior, s-a descoperit că totul fusese o farsă cu scopuri publicitare, pusă la cale de proprietarul unei firme cu profil erotic.
Farse virtuale
În scurt timp, internetul s-a transformat într-un fel de arhivă de apeluri medicale, politice şi umanitare, cereri de înscriere sau de boicotare, farse frumoase sau bune, toate, lansate în reţea, apoi uitate, apoi din nou relansate cu mai multă forţă, pentru că la urma urmei mereu se va găsi cineva să le creadă şi să dea un „forward“. Adevărul este că mai devreme sau mai târziu toţi am căzut în tentaţia de a transmite o chestiune despre care doar am auzit vorbindu-se, însă despre care nu avem dovezi concrete sau informaţii clare.
În general, astfel de mesaje trezesc în noi cele mai diferite sentimente, de la remuşcări (cineva se simte rău şi tu nu îl ajuţi pur şi simplu apăsând „forward“), milă (un copil trebuie salvat: semnează petiţia) sau înţelegere (un nou virus îţi va distruge calculatorul). Traficul generat în reţea de aceste mesaje este aproape o boală. Simptomele? Căsuţe de e-mail arhipline, minute întregi pierdute descărcând poşta inutilă compusă din mesaje inutile. Consecinţele? Bani aruncaţi pe geam şi timp pierdut descifrând mesaje şi apoi transmiţându-le la restul contactelor din agendă.
