Conform presei britanice, mijlocaşul formaţiei americane LA Galaxy, David Beckham, vrea să joace în echipa naţională a Angliei la turneul final al Campionatului Mondial din 2010. Naţionala Albionului are mari şanse de calificare la turneul final, după ce a câştigat cele patru meciuri jucate în preliminariile competiţiei, iar Beckham, care va juca pentru câteva luni sub formă de împrumut la AC Milan, a afirmat că speră să fie în continuare în planurile selecţionerului Fabio Capello, deşi în 2010 va avea 35 de ani. „Este important să joc bine în fiecare meci şi să fiu în formă. Acesta este şi motivul pentru care voi merge la AC Milan pentru câteva luni. Mi s-a dat şansa să joc pentru unul dintre cele mai mari cluburi din lume, dar cea mai mare onoare este să joci pentru ţara ta. Vreau să rămân în vederile selecţionerului, dar ştiu că fiecare partidă contează. O să fie grozav dacă pot să joc la Campionatul Mondial, iar echipa se descurcă foarte bine până acum. Este o onoare pentru mine că am 107 selecţii, pentru că a existat un moment în care nu credeam că ajung la 95“, a afirmat David Beckham.
Beckham vrea la CM
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

