27.3 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportGica Popescu nu mai este „ciine“

Gica Popescu nu mai este „ciine“

Gica Popescu a anuntat ieri ca si-a reziliat contractul cu gruparea Dinamo. „Am avut o intilnire cu directorul executiv al clubului Dinamo, Cristi Borcea, si am reziliat contractul. Imi pare rau ca nu am avut o evolutie mai lunga in campionatul romanesc. Relatia mea cu conducerea clubului a fost normala si imi pare rau ca plec pentru ca am gasit citiva de baieti care vor sa munceasca si sa obtina rezultate deosebite“, a spus fostul fundas al „ciinilor rosii“.

Gica Popescu a mentionat ca a facut o alegere nefericita atunci cind a revenit in campionatul romanesc si a subliniat ca exista motive care au dus la aceasta plecare, insa nu doreste sa le precizeze pentru a nu da nastere la interpretari. Capitanul echipei nationale a spus ca va discuta cu impresarul Ioan Becali, dupa partida cu Croatia, despre o posibila destinatie a sa.

Fostul jucator al echipei Dinamo a precizat ca nu vrea sa faca afirmatii referitoare la campionatul intern si a mentionat ca doreste sa uite cit mai repede experienta din fotbalul romanesc. „Doar faptul ca am venit si am stat in Romania m-a facut sa simt pe pielea mea ceea ce imi spuneau altii“, a afirmat Popescu, care a adaugat ca nu va reveni in fotbalul romanesc in calitate de jucator.

De asemenea, Popescu a declarat ca nu comenteaza scandarile galeriei dinamoviste impotriva sa la partida de la Galati si nici gestul lui Giani Kirita, care i-a aplaudat pe suporterii dinamovisti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS