În cadrul „Anului European al Dialogului Intercultural”, pe agenda lunii noiembrie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se află înscrise două manifestări care se vor desfăşura sub genericul „Anului European al Dialogului Intercultural”: masa rotundă pe tema conceptului de „Europa Centrală” (4 noiembrie) şi congresul internaţional dedicat „Sud-Estului European”, concept care stă la baza disciplinei fondate de Nicolae Iorga (12-13 noiembrie).
Astfel, evenimentele menţionate îşi propun să dezbată două concepte cu o istorie culturală interesând în mod particular România, dar care au suferit în ultimele decenii modificări importante, datorate în primul rând transformărilor de pe harta geopolitică a Europei.
Aşadar marţi, 4 noiembrie, sala de conferinţe „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va găzdui, începând cu orele 17,30, o masă rotundă care va propune publicului veneţian (re)discutarea unui spaţiu-stare de spirit, fascinant prin identitatea sa culturală plurivalentă, controversată şi de multe ori nonconformistă: „Europa Centrală”.
Dezbaterile vor fi moderate de prof. Adriana Babeţi (Universitatea de Vest din Timişoara) şi prof. Marco Grusovin (Istituto per gli Inconti Culturali Mitteleuropei din Goriţia).
Invitaţii speciali la masa rotundă sunt Marius Lazurca, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun, şi profesorii Smaranda Vultur, Cornel Ungureanu şi Gabriel Kohn de la Universitatea de Vest din Timişoara.
Multiplele perspective de analiză care vor fi propuse de către moderatori şi invitaţi, cu toţii personalităţi de prestigiu în studiile culturale, vor căpăta semnificaţia unui gest de recuperare a memoriei şi identităţii europene.
Dezbaterile vor fi urmate, la orele 19,00, de vernisajul unei personale inspirate din peisajul şi atmosfera unor ţări din Europa Centrală (Austria, Germania, Slovacia, Ungaria, Cehia), unde autoarea expoziţiei, Sarah Seidmann, a avut numeroase expoziţii personale şi de grup. Sarah Seidmann (n. 1948) şi-a făcut studiile la Veneţia iar actualmente trăieşte şi activează la Treviso. Expoziţia va fi vernisată de criticul de artă Francesca Brandes şi va fi deschisă publicului până pe 16 noiembrie.
Masă rotundă şi expoziţie la Veneţia despre actualitatea unui concept
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

