O grupare de traficanţi de persoane care acţiona pe relaţia România – Spania şi despre care existau indicii că are ca obiect de activitate traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă a fost destructurată în urma unei acţiuni desfăşurate în trei judeţe, informează NewsIn.
Astfel, în cadrul acţiunii, desfăşurată pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Hunedoara, au fost efectuate 29 percheziţii domiciliare simultane la domiciliile suspecţilor, iar şase persoane au primit mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Acţiunea a fost organizată de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, cu sprijinul unor efective din cadrul B.C.C.O. Timişoara, B.C.C.O. Oradea, S.C.C.O. Hunedoara, Poliţiei oraşului Pecica, D.P.I.R. şi jandarmi din cadrul Jandarmeriei Române, în total fiind implicate 150 lucrători MIRA.
Grupul infracţional organizat acţiona pe relaţia România-Spania şi existau indicii că are ca obiect de activitate traficul de persoane şi de minori, în scopul exploatării prin muncă şi cerşetorie a acestora. "Membrii acestei reţele racolau persoane cărora le promiteau locuri de muncă în Spania, iar, odată ajunse acolo, aceste persoane erau exploatate la diferite munci pe plantaţii agricole şi erau obligate să cerşească. Din declaraţiile victimelor, printre care se află şi femei, condiţiile de cazare şi de trai erau mai mult decât precare, ele fiind nevoite să doarmă în încăperi comune, câte 30 de persoane şi nu le era oferită hrană“, a declarat, astăzi, procurorul Dan Ilarie.
Acesta a mai spus că ancheta în acest caz a început în luna mai, fiind una dintre cele mai complexe realizate după 1990 în judeţul Arad. O parte dintre capii grupării infracţionale au primit drept de şedere pe teritoriul Spaniei, iar unii aveau cazier pentru infracţiuni comise cu violenţă pe teritoriul acestei ţări.
Victimele au afirmat că, pentru a putea supravieţui, căutau hrana în containere de gunoi. De asemenea, ele nu primeau nici banii pentru muncile prestate, plata muncii lor fiind reţinută de cei din grupul infracţional. O parte dintre cei care munceau în Spania au reuşit să fugă, reclamând modul în care au fost trataţi poliţiştilor români. Pe durata şederii lor în Spania, victimele au fost deposedate de paşapoarte.
Anchetatorii au spus, sâmbătă, că grupul infracţional şi-a început activitatea în anul 2003, iar victimele au fost racolate din judeţele Arad, Hunedoara şi Bihor, începând cu anul 2004.
În cadrul acţiunii, au fost efectuate 29 percheziţii domiciliare simultane, în urma cărora au fost ridicate mai multe documente, sume de bani în lei şi valută, precum şi un pistol cu gaze deţinut ilegal şi alte arme albe.
"A fost începută urmărirea penală împotriva a 23 de persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 55 ani, iar în urma cercetărilor, procurorii au dispus măsura reţinerii, pe 24 de ore, pentru şase dintre aceste persoane. Cei şase au fost prezentaţi Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a emis mandate pentru aceştia“, a menţionat inspector principal Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi identificarea tuturor potenţialelor victime ale reţelei, precum şi a bunurilor dobândite ilicit de suspecţi, în vederea punerii sub sechestru. O parte dintre membrii grupării infracţionale şi-au construit case în judeţul Arad.

