Iarna bate la uşă, iar familiile sinistrate din comuna vâlceană Mateeşti, ale căror case au fost distruse în primăvară de halda de steril Panga Nord, nu au reuşit să şi le refacă. Unii continuă să locuiască în modulele de la guvern, alţii, într-o cameră a unei grădiniţe ori pe la rude.
Din cele opt familii din Mateeşti care au rămas pe drumuri, trei au o situaţie mai dificilă. Familia Golescu are doi băieţi şi, pentru că nu a avut unde să se adăpostească, a primit de la guvern o locuinţă modulară, în care stă şi în prezent. Lucrurile care au mai putut fi salvate de furia pământului, mobila şi aparatura electrocasnică şi animalele din ogradă le-au dus la vecini şi la socri. Locuinţa modulară au aşezat-o pe un teren al părinţilor soţiei. Aici, membrii familiei Golescu au luat totul de la capăt, încercând să îşi facă altă casă. O parte a locuinţei a fost ridicată cu sprijinul financiar de la guvern, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local Mateeşti.
Ajutorul de 28.500 de lei primit de la autorităţi nu a acoperit însă decât o parte foarte mică din suma de care are nevoie familia Golescu pentru reconstrucirea locuinţei.
„Nu aveam cum să ridic o casă doar din acest ajutor, aşa că am refinanţat creditul pe care îl aveam şi am mai luat 25.000 de lei. Problema este că am terminat banii şi nu mai am cu ce să pun acoperiş la casă, să zugrăvesc măcar o cameră şi să mă mut la iarnă cu copiii. Am ajuns la capătul puterilor. Vine frigul şi ne prinde tot aici în vagon, pe care nu avem cum să îl încălzim. Soţia nu lucrează, iar acum am rată la bancă de 1.400 de lei pe zece ani, iar salariul meu este de 1.500 de lei“, a spus Adrian Golescu. Pentru a pune acoperiş la casă şi pentru a termina măcar o cameră, familia mai are nevoie de cel puţin 30.000 de lei. Ea a primit zilele acestea un ajutor de 4.550 de lei de la directorul executiv al BCR Vâlcea, Liviu Achim, bani cu care va cumpăra lemnul necesar pentru executarea acoperişului.
Locuiesc tot în grădiniţă
Familia Ilina a plecat din locuinţă fără să salveze mai nimic. Floarea Ilina, de 77 de ani, şi fiul ei, Gheorghe, au apucat să ia din casă doar uşile, ferestrele şi câteva lucruri până a venit sterilul peste ea. Pentru că nu aveau unde să se ducă, primarul comunei, Nicolae Stănişor, le-a pus la dispoziţie o sală de clasă de la grădiniţa din satul Turceşti. În această încăpere locuiesc şi în prezent.
„Am fost şocat de faptul că şi acum familia Ilina încă locuieşte într-o cameră a grădiniţei, lipsită de utilităţi. Am făcut demersuri la câteva bănci din Vâlcea pentru a obţine un sprijin financiar cu care să ajutăm familia să-şi ridice casa. Am promisiuni că va primi şi ea un ajutor“, a declarat Ion Câlea, preşedintele CJ Vâlcea. Membrii familiei Manole locuiesc la rude pentru că nu şi-au finalizat casa. Zilele acestea, ei vor primi, în urma demersurilor CJ, 70 de saci de ciment, 2.000 de bucăţi de ţiglă şi 25 de saci de multibat din partea administratorului unei firme vâlcene, cu care să continue ridicarea locuinţei.

