Locuitorii din Olt pot scoate mâine în faţa locuinţei sau a blocului aparatele electrice şi electronice vechi.
Acestea vor fi ridicate de serviciile de salubritate sau de alţi operatori economici şi vor fi transporte la punctele special amenajate pentru colectare DEEE-uri. Este cea de-a treia ediţie a programului „Marea debarasare“, iniţiat de Ministerul Mediului. Evenimentul se va desfăşura la nivelul tuturor oraşelor din Olt: Slatina, Caracal, Corabia, Balş, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Piatra-Olt şi Potcoava. După debutul pe 4 octombrie al acţiunii „Marea debarasare“, vor urma la nivelul tuturor oraşelor din judeţ acţiuni de colectare a DEEE-urilor în prima sâmbătă a fiecărei luni pe parcursul unui an calendaristic.

