Știri de ultima orăSportCSM Vâlcea, amical la Târgu Jiu

CSM Vâlcea, amical la Târgu Jiu

Echipa Pandurii va susţine astăzi, de la ora 12.00, la Târgu Jiu, un amical în compania formaţiei de ligă secundă CSM Vâlcea, jocul urmând să se dispute pe stadionul „Municipal“, dacă între timp nu va ploua. Astfel de acţiuni vor avea loc săptămânal în mandatul lui Sorin Cîrţu, tehnicianul oltean intenţionând să folosească fotbaliştii care au evoluat mai puţin sau chiar deloc în meciurile oficiale. „De săptămâna aceasta o să organizez un program pe care l-am aplicat la mai toate echipele la care am fost şi care a dat rezultate, în special la FC Argeş. Vom disputa în fiecare săptămână amicale pentru jucătorii care au meciuri mai puţine în picioare. Aş vrea să evoluăm cu echipe din prima şi a doua ligă, dar şi cu juniorii din pepiniera proprie, pe care vrem să-i urmărim. Trebuie să ne uităm atent şi la juniori, să le studiem calităţile şi să vedem ce bază putem pune pe ei“, a precizat Cîrţu.
Nici vâlcenii nu vor folosi prima echipă, antrenorul Alin Artimon anunţând că va profita de acest amical pentru a vedea la lucru şi ceilalţi componenţi ai lotului. „Trebuie să-i cunosc mai bine pe toţi, să-mi dau seama de posibilităţile fiecăruia“, a precizat noul tehnician din Zăvoi, care va lăsa titularii din meciul cu Universitatea Cluj să se antreneze la Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS