Liderul Partidului Social Democrat, filiala Gorj, a negociat cu demisia pe masă în faţa lui Mircea Geoană, la Congresul de lansare a candidaţilor pesedişti pentru alegerile parlamentare.
Social-democraţii gorjeni au fost la un pas să rămână sâmbătă fără preşedinte, dacă Mircea Geoană ar fi acceptat ca liderul PC Gorj, senatorul Ilie Petrescu, să candideze în locul pesedistului Ion Florescu, în cadrul Colegiului nr. 1, la Senat. Recent sosit la conservatori, din postura de preşedinte al organizaţiei judeţene a PRM, senatorul Ilie Petrescu a negociat până în ultima clipă cu liderii de la centru ai PSD şi PC, crezând că va reuşi să obţină o candidatură în Colegiul nr. 1, la Senat.
Social-democraţii lui Florin Cârciumaru le-au oferit însă partenerilor lor conservatori un post în Colegiul uninominal nr. 1, însă la Camera Deputaţilor. Acest lucru nu a fost nici pe placul fostului preşedinte al PC Gorj, Sabin Popescu, şi nu l-a mulţumit nici pe actualul lider interimar al conservatorilor, ex-peremistul Ilie Petrescu. De altfel, acesta din urmă a şi plecat de la peremişti, mizând pe faptul ca va primi pe lista Alianţei PSD+PC un loc eligil la Senat, în cadrul Colegiului uninominal nr. 1. Petrescu a pierdut însă în faţa lui Cârciumaru, care a anunţat că este dispus chiar să îşi dea demisia din funcţie.
A vrut să plece din PSD
La Congresul de lansare a candidaţilor Alianţei, şeful pesediştilor gorjeni, Florin Cârciumaru, i-a ameninţat pe liderii social-democraţi de la Bucureşti, în frunte cu Mircea Geoană, cu plecarea din partid, dacă Ilie Petrescu va obţine ceea ce îşi doreşte. Poziţia „de forţă“ a lui Cârciumaru se datoreză şi faptului că în sondaje este cu mult înaintea PSD, fiind considerat, în mediul politic din Gorj, „locomotiva“ organizaţiei judeţene: „Au fost prezentaţi candidaţii noştri, iar pe Colegiul PC, la deputaţi, va candida Ilie Petrescu. În Colegiul 2 – Mugurel Surupăceanu, în 3 – Scarlat Iriza, în 4 – Eugen Vâlceanu, în Colegiul 5 – Vasile Popeangă, iar în 6, pe Târgu Jiu, Victor Ponta. La Senat, pe Colegiul 1, senatorul Ion Florescu, iar în Colegiul 2 – Toni Greblă. Au fost discuţii cu cei de la Centru în ceea ce priveşte postul la Senat al lui Ion Florescu. Eu am spus că îmi dau demisia, dacă se acceptă candidatura lui Ilie Petrescu acolo. I-am spus lui Mircea Geoană că nu este normal ca o persoană care a obţinut 2% să vină să facă ordine în organizaţia judeţeană. Cred că a fost cel mai bun lucru pe care îl puteam face. Ilie Petrescu s-a supărat şi nu a vrut să urce pe scenă. Am discutat cu el şi i-am explicat care este situaţia şi până la urmă ne-am înţeles. Cred că a priceput că nu se poate schimba, pentru ca am făcut şi noi nişte sondaje, am votat, pentru a ne desemna candidaţii. I-am spus să vină în echipa noastră să facem campanie împreună pentru Colegiul nr. 1 unde candidează, că îl susţinem. A urcat pe scenă şi cred ca ne-am înţeles. Dacă totuşi nu va vrea, aşteptăm ca organizaţia centrală a PC să desemneze alt candidat“, a declarat Florin Cârciumaru.
În cadrul Colegiului uninominal nr. 1, la Camera Deputaţilor, se află în luptă pentru voturi şi liberalul Dan Ilie Morega, iar candidaţii mai cunoscuţi s-au ferit să intre în competiţia electorală în aceeaşi zonă cu liberalul-şef.

