Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, spune că aproximativ 9.000 de imobile ale unităţilor şcolare nu au primit autorizaţie sanitară, dar că numărul acestora ar putea scădea până la 15 septembrie.
Ministrul a precizat că nu este vorba despre 9.000 de şcoli, ci de clădiri. "O şcoală poate avea mai multe corpuri: cantină, cămin, sală de clasă, atelier. Toate aceste corpuri, separat, se supun autorizării, nu doar şcoala ca persoană juridică", a spus Adomniţei, citat de NewsIn. El a afirmat că evaluarea este temporară, iar numărul de imobile fără autorizaţie sanitară ar putea scădea, pentru că unităţile şcolare vor continua să raporteze situaţia, care va fi definitivă în 15 septembrie.
Adomniţei a declarat că numărul autorizaţiilor sanitare acordate unităţilor şcolare a fost în 2007 de aproximativ 13.060, iar în 2008 de circa 14.600. "Evident, nu este suficient, dar este un semn că lucurile se îndreaptă pe un drum bun", a afirmat el.
Ministrul a declarat că toată infrastructura şcolară – terenuri, clădiri – se află în proprietatea consiliilor locale, prin urmare administraţiile locale au sarcina de a dota şcolile cu utilităţi sanitare.
"Mi se pare cel puţin de bun simţ ca o primărie care primeşte cel puţin zece miliarde de lei vechi (de la Ministerul Educaţiei n.r.) pentru a-şi reablita structural şcoala, să vină cu o contribuţie de 1,5 miliarde, maximum două, pentru că la atât se cifează aceste lucrări, pentru a reabilita utilităţile în şcoală, în primul rând fosa septică sau staţia de epurare", a declarat ministrul.
Adomniţei a precizat că peste 90% din clădirile şcolii nu primesc autorizaţie nu pentru că ar fi în stare de paragină, ci pentru că nu au utilităţi sanitare. "Se întâmplă să avem multe clădiri reabilitate complet, nou-nouţe, dar pentru că nu au o fosă septică sau canalizare pentru apa menajeră nu se primeşte autorizaţia sanitară".
Potrivit ministrului Educaţiei, autorităţile locale au de asemenea obligaţia de a depune actele pentru obţinerea autorizaţiilor sanitare, precizând că în 2007 au fost aproximativ 2.000 de cazuri în care nu au fost depuse documentele.
Adomniţei a mai spus că două inspectorate şcolare – Mehedinţi şi Mureş – nu au raportat până acum situaţia privind pregătirea pentru începerea anului şcolar.

