26.2 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriInvestiţii masive la Turceni

Investiţii masive la Turceni

Oraşul Turceni, din judeţul Gorj, pare să fie locul preferat al investitorilor străini datorită unor deşeuri care vor fi emise de Complexul Energetic ca urmare a modernizării instalaţiilor.

Una dintre cele mai mari investiţii străine din judeţul Gorj va fi realizată în perioada următoare în oraşul Turceni. Rigips România, parte a grupului francez Saint-Gobain, intenţionează să investească peste 70 de milioane de euro într-o nouă fabrică de panouri de gips-carton, la Turceni. Compania este interesată să colaboreze în acest proiect cu Complexul Energetic din localitate. Reprezentanţii societăţii au înaintat o scrisoare de intenţie către CE Turceni, oferta vizând utilizarea ca materie primă principală a ghipsului sintetic rezultat în urma procesului de desulfurare a gazelor de ardere emise de grupurile generatoare de la Turceni. Dacă oferta va fi acceptată, fabrica ar urma să fie construită în localitatea Turceni sau în zona din apropiere.

Reprezentanţii Rigips România studiază, în prezent, mai multe amplasamente posibile, împreună cu autorităţile publice locale. „Vom participa la o selecţie de oferte pentru achiziţia de ghips sintetic, o oportunitate din care toată lumea ar avea de câştigat şi care, pentru noi, ar constitui şi un exemplu de dezvoltare durabilă“, a declarat Constantin Hariton, directorul general al Rigips România.

Potrivit acestuia, termocentrala ar valorifica în acest fel un deşeu, iar Rigips România ar avea o sursă stabilă şi sigură de materie primă. Compania deţine o fabrică de ipsos şi una de plăci din ghips-carton, ambele la Turda, precum şi o unitate de concasare şi procesare a rocii de ghips, la Cheia.

Noua fabrică de la Turceni ar urma să aibă o capacitate aproape dublă faţă de cea de la Turda. Unitatea va avea aproximativ 100 de angajaţi şi poate deveni operaţională simultan cu intrarea în funcţiune a instalaţiilor de desulfurare, într-o etapă ulterioară capacitatea sa de producţie putând fi mărită semnificativ.

Grupul francez a realizat anul trecut în România o cifră de afaceri de peste 183 de milioane de euro, în creştere cu 130% faţă de nivelul de 80 de milioane de euro înregistrat în 2006.

 

Şi Lafarge vrea o fabrică

 

Compania Lafarge vrea să investească 100 de milioane de euro în construirea unei fabrici în zona oraşului Turceni, care să utilizeze ca materie primă reziduurile rezultate în urma desulfurărilor de la CE Turceni. Complexul Energetic trebuie să realizeze în următorii cinci ani lucrările de modernizare necesare pentru a respecta condiţiile de mediu din Uniunea Europeană.

Producătorul de energie a început un program de investiţii în mediu, care cuprinde şi instalaţii de desulfurare. La începutul anului, grupul austriac A-Tec a anunţat că va construi la Turceni o instalaţie de desulfurare a gazelor de aproximativ 220 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII