Şoferul unei ambulanţe, aflat în stare de ebrietate la volan, a fost implicat într-un accident rutier, soldat doar cu pagube, în timp ce se deplasa la o urgenţă, informează NewsIn.
Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Vaslui, Dan Filibiu, ambulanţa era în misiune, se deplasa spre localitatea Pogoneşti, la un accident vascular. Conducătorul auto al salvării, se grăbea, a tăiat o curbă şi s-a ciocnit frontal cu o Dacie care venea din sens opus. Accidentul nu s-a soldat cu victime ci doar cu avarierea celor două autoturisme implicate. În urma testării cu alcooltestul, s-a constatat că şoferul ambulanţei a consumat alcool şi a fost trimis la spital pentru a i se recolta probe, în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul ambulanţei îşi riscă acum locul de muncă.
„Este incalificabil ceea ce a făcut, a pus în pericol şi viaţa sa, dar şi pe a celorlalţi. Va fi aspru sancţionat, vom merge până la desfacerea contractului de muncă, pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete. În funcţie de cercetări este posibil să plătească şi reparaţiile ambulanţei. Periodic testăm şoferii ambulanţelor cu etilotestul, dar, se pare că unii dintre ei dau dovadă de inconştienţă”, a declarat, directorul SAJ Vaslui, Dan Filibiu.
Urgenţa a fost preluată de o altă ambulanţă. Poliţia municiupiului Bîrlad şi SAJ Vaslui au demarat o anchetă în acest caz.

