Știri de ultima orăActualitateTrafic infernal pe DN 7

Trafic infernal pe DN 7

Traficul rutier pe drumul naţional (DN) 7 în judeţul Hunedoara a fost extrem de greoi din cauza unor lucrări care se efectuează la trecerea de nivel cu calea ferată în localitatea Şibot, la graniţa cu judeţul Alba.

Ieri dimineaţă, pe ruta Deva – Orăştie – Şibot coada de maşini se întindea pe o porţiune de peste 20 de kilometri. Colanele, care plecau din Şibot, treceau prin Orăştie şi ajungeau până în satul Spini, aparţinător de comuna Turdaş, situat în apopiere de oraşul Simeria. Pe tronsonul de drum din judeţul nostru au fost prezente şase echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara, efectivele fiind suplimentate şi cu cadre ale Poliţiei din municipiul orăştie şi, respectiv, din oraşul Simeria. Poliţiştii prezenţi la faţa locului au recomandat participanţilor în trafic să folosească ruta ocolitoare de pe DN 66. Simeria Veche . Călan- Haţeg- Petroşani- Târgu Jiu, urmând apoi a se circula către judeţele Vâlcea şi Alba. Unii şoferi s-au conformat, alţii nu… Valorile mari de trafic au drept cauză numeroasele maşini care vin de la frontiera de vest a ţării, majoritatea acestora fiind conduse de românii care lucrează în străinătate şi sosesc în România pentru a-şi petrece concediul de odihnă. Sectorul Deva-Orăştie de pe DN 7 este considerat drept unul dintre cele mai aglomerate din ţară, fiind străbătut zilnic de peste 30.000 de maşini. Lucrările care se efetuează la trecerea de nivel cu cale ferată din Şibot, judeţul Alba, ar fi trebuit să se încheie aseară, după închiderea ediţiei ziarului nostru.

Restricţii şi pe segmentul Zam – Arad

Porşiunea de DN 7 mai sus menţionată nu a fost, ieri, singura cu probleme în judeţul Hunedoara. Astfel, cu începere din 1 august şi până în 9 septembrie 2008, circulaţia rutieră este pe DN 7, între comuna hunedoreană Zam şi municipiul Arad, pe sectorul kilometric 439-540, în următoarele condiţii: de luni până sâmbătă, între orele 6,00-22,00, pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de sau egală cu 7,5 tone, excepţie făcând transportul public de persoane; de luni până sâmbătă, între orele 6,00-12,00 şi 15,00-22,00, pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Zona este semnalizată cu indicatoare rutiere. Pentru a ajunge în Arad fără tranzitarea judeţului Hunedoara poate fi utilizată următoarea rută ocolitoare: DN 7 Sebeş – DN 1 Alba Iulia – Cluj Napoca – Oradea – DN 79 Arad. Din judeţul nostru se poate ajunge la Arad fie pe varianta Deva- Făget – Lugoj – Timişoara – Arad, fie pe relaţia Deva – Brad – Sântana – Ineu – Arad.
Restricţia a fost impusă pentru executarea unor lucrări de consolidare a sistemului rutier pe DN 7, sectorul cuprins între kilometri 352+000 şi 596+300.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS