23.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportTotti: Chivu mi-a spus să-l aducem pe Mutu

Totti: Chivu mi-a spus să-l aducem pe Mutu

Francesco Totti, căpitanul echipei AS Roma, a declarat, pentru Gazzetta dello Sport, că regretă eşecul transferului lui Adrian Mutu la gruparea romană, mai ales că fostul său coechipier, Cristian Chivu, i-a spus că, dacă îl aducea pe atacantul român, clubul din capitala Italiei câştiga titlul.
„Nu mă aşteptam ca în cazul lui Mutu să se termine aşa, mai ales că totul părea rezolvat. Mutu putea schimba în bine echipa noastră. Destinul a vrut ca lucrurile să se încheie astfel, dar sigur nu este vina societăţii, care a făcut tot posibilul pentru a-i îndeplini cererile lui Mutu. Am vorbit cu Chivu şi mi-a spus că, dacă îl aduceam pe Mutu, câştigam titlul, însă eu cred că şi aşa suntem competitivi. Nu ştiu cine va veni în locul său, antrenorul şi conducerea discută de doi jucători: eu, pentru a evita problemele, nu dau nume“, a afirmat Totti. Presa italiană a anunţat sâmbătă că Adrian Mutu şi preşedintele clubului Fiorentina, Andrea Della Valle, au ajuns la un acord privind prelungirea până în 2013 a contractului. Internaţionalul român va încasa în următorii cinci ani aproximativ 12 milioane de euro.

A lăudat suporterii români

Totti a lăudat atitudinea suporterilor români prezenţi la amicalul Steaua – AS Roma. El susţine că nu se aştepta ca echipa sa să fie primită atât de bine pe un stadion din România şi consideră că persoanele prezente la meci le-au dat italienilor o lecţie de civilizaţie. „Sincer, nu mă aşteptam să fiu primit în felul ăsta. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să fiu tratat aşa în afara Romei. Am fost plăcut surprins şi că întreaga echipă a fost primită foarte bine. Românii ne-au dat o lecţie de civilizaţie“, a spus Totti. Steaua a învins sâmbătă vicecampioana Italiei, AS Roma, scor 3-1, în meciul de prezentare a lotului roş-albaştrilor pentru sezonul 2008/2009. Fotbaliştii grupării italiene au fost aplaudaţi îndelung de public la intrarea pe gazon, în timp ce căpitanul Francesco Totti, care nu a evoluat din cauza unei accidentări, a fost asaltat de doritorii de autografe, iar o parte a tribunei a scandat numele său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS