Știri de ultima orăActualitateCostinel isi doreste sa fie sanatos ca sa poata merge la scoala

Costinel isi doreste sa fie sanatos ca sa poata merge la scoala

„Am sa ma fac eu bine! Daca ai mei vor reusi sa stringa destui bani ca sa ma duca la Fundeni, n-am sa mai fiu bolnav!“, spune cu incredere pustiul de zece ani, bine pitit in spatele unei paturi vechi. Il cheama Costinel Cosmin Calina si este un copil bolnav. Atit de bolnav incit de doua saptamini nu s-a mai putut duce nici macar la scoala. Daca-l intreaba cineva de ce sufera, pustiul nu stie ce sa spuna mai intii. Nu pentru ca nu ar cunoaste diagnosticul pus de medici, dar afectiunile pe care le are sint numeroase. „Am suflu sistolic de gradul I si am si probleme cu capul. Am fost internat chiar si la LSM, uitati, va arat iesirile din spital. Si acum mi-au spus de la ORL ca am si timpanele fisurate, otita supurata“, spune baietelul, rasfoind cu miini tremurinde zecile de hirtii care vorbesc despre afectiunile lui.

De cind Costinel s-a imbolnavit, Stefana, mama baietelului, nu mai stie pe la ce usi sa bata ca sa-si vada copilul sanatos. „Stam cu chirie pentru ca nu avem o casa. Sotul meu a ramas somer si acum munceste cu ziua pe unde poate. Eu nu pot pleca la lucru din cauza baiatului. Am depus si noi dosar la primarie, pentru locuinta, dar ni s-a spus ca nu au. De mai bine de un an, de cind medicii i-au pus primul diagnostic, asa o ducem“, povesteste cu lacrimi in ochi Stefana.

Banii cistigati de tatal lui Costinel sint insuficienti atit pentru procurarea medicamentelor, cit si pentru hrana.

„Acum a facut si o gastrita, pentru ca are nevoie de un regim alimentar echilibrat, iar noi nu ne putem permite nici macar sa-i cumparam toate medicamentele“, spune Stefana.

O gazda cu o inima de aur

Singura persoana care le-a intins o mina de ajutor sotilor Calina este gazda la care locuiesc. Aceasta i-a primit in casa ei modesta si le-a dat una din cele doua camere pe care le are.

„I-am cunoscut in spital si mi s-a facut mila de ei. Si eu sint cardiaca si stiu cit de greu le este lor, dar mai ales copilului. Ca sa le eliberez o camera, baiatul meu si-a pus un pat in camera mea. Este greu si pentru mine, dar mi-a fost mila de ei“, spune Stefania Ienea, gazda familiei Catrina.

Atunci cind medicamentele lui Costinel se termina, iar parintii nu-si mai pot permite sa-i cumpere altele, gazda ii da copilului din pastilele sale. Numai ca bunavointa Stefaniei Ienea nu este o solutie de durata. Pentru ca, la rindul ei, femeia are probleme materiale, aceasta si-a scos casa la vinzare.

Sotii Calina nu stiu ce le rezerva viitorul. Nu-si doresc insa decit un singur lucru, sa-si vada baiatul sanatos. Ar putea dormi chiar si sub cerul liber, daca ar sti ca asa isi pot ajuta copilul.

„Nu stim incotro sa o mai apucam. Medicii de aici la care am fost ne-au recomandat sa mergem cu copilul la Bucuresti. Cu ce bani, cind noi n-avem cu ce-i cumpara mincare? Am batut la toate usile, toata lumea ne cunoaste povestea si nu stim ce mai putem face. Nu vrem decit sa ne vedem copilul sanatos“, spune Stefana.

Costinel este optimist. Chiar daca bolile l-au doborit, el inca poate sa zimbeasca. Si sa viseze. Sa viseze la ziua in care va fi sanatos, va putea merge la scoala, la orele de informatica, preferatele lui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS