29 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSindicatele negociază luni cu guvernul majorarea salariului minim la 600 de lei

Sindicatele negociază luni cu guvernul majorarea salariului minim la 600 de lei

Reprezentanţii CNSLR Frăţia şi CNS "Cartel ALFA" vor să se întâlnească, luni, cu reprezentanţii Executivului, pentru a cere majorarea salariului minim la 600 de lei, începând cu 1 septembrie, a declarat astăzi, pentru NewsIn, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.
"Putem fi de acord ca salariul minim să nu crească la 540 de lei, de la 1 iulie, doar în condiţiile în care guvernul acceptă ca acesta să fie majorat la 600 de lei, începând cu 1 septembrie. În plus, nu avem nimic împotriva modificării legislaţiei astfel încât creşterea salariului minim să nu afecteze contribuţiile sociale plătite de executiv, cum ar fi alocaţiile sau şomajul", a afirmat Petcu.
Preşedintele CNSLR Frăţia a mai anunţat că negocierile de luni cu reprezentanţii Executivului vor fi precedate de o întâlnire la care vor participa toţi liderii confederaţiilor sindicale, unde va fi pusă la punct o strategie comună privind protestele din această vară. "Vom decide dacă vom continua cu pichetărea instituţiilor sau vom organiza mitinguri în cele mai importante judeţe ale ţării. Este posibil să se decidă chiar încetarea protestelor şi reluarea acestora la toamnă", a mai spus Marius Petcu.
La rândul său, secretarul general al CNS "Cartel ALFA", Ioan Homoş, a confirmat că sindicatele vor decide, luni, dacă vor continua protestele separat sau vor merge împreună pentru organizarea unui mare miting de protest, în Capitală.
Potrivit sindicaliştilor, astăzi au fost organizate pichete în zece judeţe ale ţării, unde au participat, în total, aproape 500 de sindicalişti aparţinând CNSLR Frăţia şi Cartel ALFA. La protestele din faţa Ministerului Muncii şi a Ministerului de Finanţe au participat aproape 100 de persoane.
Sindicatele vor organiza, luni, alte 12 pichete în faţa prefecturilor din judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Hunedoara, Mureş, Olt, Prahova, Tulcea şi Timiş.
Negocierile dintre sindicate şi Guvern privind majorarea salariului minim s-au încheiat, la mijlocul săptămânii trecute, după ce reprezentanţii Executivului au decis ca salariul minim să rămână, cel puţin până la sfârşitul acestui an, la nivelul de 500 de lei, potrivit ministrului Muncii, Paul Păcuraru.
"Există riscul de escaladare a inflaţiei, ca urmare a creşterii salariale nesusţinute de productivitatea muncii", a motivat Păcuraru decizia Guvernului de a îngheţa salariul minim. "Este problema confederaţiilor sindicale şi a patronatelor această creştere salarială, iar Guvernul nu este factor de negociere în aceste discuţii, ci doar mediator", a adăugat ministrul Muncii. La rândul său, ministrul de Finanţe, Varujan Vosganian, a declarat că singurii bani alocaţi la rectificarea bugetară vor fi pentru programe de investiţii, nu pentru creşteri salariale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS