Curtea de Apel Bucureşti a emis astăzi mandate de arestare preventivă pe numele a doi agenţi de poliţie şi a unui instructor auto, toţi trei acuzaţi de procurorii DNA că fac parte din reţeaua din Argeş, care elibera ilegal permise auto la diferite persoane care nici măcar nu susţineau examenul.
Astfel, au fost arestaţi, pentru 29 de zile, Virgil Ioniţă, Ion Ciripan şi Traian Proca.
Potrivit unor surse judiciare, Proca şi Ioniţă erau examinatori de traseu care "semnau" pentru faptul că cel care cumpăra permisul ar fi susţinut examenul, iar Ciripan este unul din intermediarii din aceastp afacere.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au audiat de miercuri până vineri încă două persoane, în dosarul în care 17 membri ai reţelei din dosarul "Permiselor auto din Argeş" au fost arestaţi pentru corupţie, în legătură cu modul de eliberare a permiselor, informează surse judiciare.
Potrivit unor surse judiciare, miercuri şi joi a fost audiat Marian Crăciun, şef de birou în cadrul Serviciului de Permise Argeş.
"Prima oară, a fost chemat la audieri, miercuri, în timp ce noi eram la Curtea Supremă la recursul pentru arestare. Chiar dacă pare doar un şef de birou, persoana este importantă prin prisma faptului că era cea care dădea celor care susţineau examenele formularele. Crăciun avea cheia de la dulapul unde se ţineau acestea. Probabil că a şi vorbit ceva. Astăzi (vineri n.r.), la audieri, se pare că a fost unul dintre poliţiştii care erau examinatori de teren", au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, ca nefondate recursurile declarate de cei 17 membri ai reţelei din dosarul "Permiselor auto" împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti, de la sfârşitul săptămânii trecute, prin care au primit mandat de arestare pentru corupţie.

