14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCinematograful Ostroveni, închis după zece zile

Cinematograful Ostroveni, închis după zece zile

VÂLCEA. Nici nu şi-a deschis bine porţile Cinematograful Ostroveni, din Râmnicu Vâlcea, că s-a şi închis. Fosta clădire a cinematografului Flacăra a fost reabilitată după ce, printr-o hotărâre de guvern dată în 2006, a fost trecută din administrarea Regiei România Film în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea. Modernizarea noului sediu a costat două milioane de lei. Având o capacitate de 285 de locuri, cinematograful a fost inaugurat cu mare fast în campania electorală, pe 23 mai 2008, de Mircia Gutău, primarul Râmnicului. Până pe 4 iunie, cinematograful a rămas deschis. Intrarea a fost liberă pentru toată lumea, zilnic fiind difuzate două filme. Campania electorală s-a încheiat însă, iar de pe 4 iunie, cinematograful s-a închis din nou, pe uşa de la intrare fiind postat un anunţ în care li se spune râmnicenilor că uşile vor rămâne ferecate până la prima şedinţă a noului consiliu municipal. „Probabil că l-au închis pentru că nu au terminat lucrările de renovare în interior“, şi-a dat cu părerea un locuitor din cartierul Ostroveni. Există cetăţeni care cred însă că cinematograful a fost inaugurat în campania electorală, pentru a-i aduce primarului Gutău mai multe voturi. „A fost deschis în campanie ca să ne ia ochii. Acum s-au terminat alegerile, a ieşit domnul Gutău şi s-a închis cinematograful. Păcat, că e singurul cinematograf din oraşul acesta“, a declarat o vâlceancă.

Aşa cum a precizat Mircia Gutău, se pare că cinematograful a fost închis pentru că nu s-au stabilit regulamentul de funcţionare, schema de personal şi tarifele de intrare. „Prefectura va decide când va avea loc prima şedinţă a noului consiliu municipal, în care vor fi validate noile mandate. După această reuniune, o să convocăm o şedinţă extraordinară, în care vom stabili noile tarife de intrare şi vom redeschide cinematograful“, a declarat primarul Gutău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS