Vinovaţii pentru peştii morţi săptămâna aceasta la Dăbuleni rămân, deocamdată, necunoscuţi.
Cauza morţii peştilor din zona localităţii Dăbuleni, pe canalul magistral C0 – canal de aducţiune a apei din Dunăre până la SPP L1, aparţinând Sistemului de Irigaţii Sadova-Corabia, este reprezentată de calitatea apei. „Am stabilt că moartea a fost cauzată de ionul de amoniu (are efect paralizant la peşti), ceea ce presupune existenţa azotatului de amoniu în apă (NH3 NO3)“, a declarat Andrei Butaru, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj.
Peştii ar fi putut fi omorâţi intenţionat
Existenţa azotatului de amoniu în apă a fost confirmată şi de reprezentanţii Direcţiei Apele (DA) Jiu. „Din analiza valorilor determinate reiese că, în zona staţiei de pompare L1, apele canalului au valorile depăşite la indicatorul de calitate a apei NH4 (6,799 mg/l), faţă de valorile apelor canalului la intrarea din Dunăre NH4 (0,156 mg/l)“, se arăta într-un comunicat remis joi de DA Jiu. Potrivit acestuia, nu este exclus ca persoane neidentificate să fi turnat intenţionat o cantitate importantă de NH4 NO3 în zona staţiei de pompare, fapt care a determinat moartea peştilor prin asfixiere. „Exemplarele mari au fost recoltate de infractori, iar cele mici au rămas pe suprafaţa apei şi pe maluri“, se arată în comunicatul DA Jiu.
Cantitate imensă de azotat de amoniu
Reprezentanţii de la nivel regional ai Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) spun că, la volumul de apă care curge în zonă, cantitatea de azotat de amoniu deversată ar fi trebuit să fie foarte mare. „La volumul de apă care se consumă acolo, nu văd cât de mare să fi fost cantitatea de azotat de amoniu ca să aibă un asemenea efect asupra peştelui“, a declarat Mircea Stoiana, directorul regional al Sucursalei Dunăre-Olt a ANIF. Potrivit acestuia, în ultimele trei săptămâni, în zona staţiei de pompare au fost folosite pentru irigare aproximativ două milioane de metri cubi de apă.
„Mă îndoiesc că o cauză ar putea fi apa infiltrată din sol“
Potrivit Codului de bune practici agricole întocmit de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, dacă îngrăşămintele nu sunt folosite corespunzător, ţinând cont de însuşirile solului, gradul lui de aprovizionare cu elemente nutritive, necesarul de nutrienţi al plantelor, şi recoltele prognozate pot deveni surse importante de poluare a mediului înconjurător şi, în special, a mediului acvatic. Cu toate acestea, o potenţială infiltrare a azotatului de amoniu (cel mai uzitat îngrăşământ chimic pe bază de azot) nu pare a fi o explicaţie plauzibilă pentru fenomenul întâlnit la Dăbuleni. „Mă îndoiesc că o cauză ar putea fi reprezentată de apa care s-a infiltrat din sol. Analizele trebuie însă repetate“, a adăugat Mircea Stoiana, care a precizat că şi ieri au mai apărut peşti morţi în apă.

