Un studiu realizat cu finanţare spaniolă arată că agricultura românească are potenţial, însă este ineficientă din cauza fermelor de subzistenţă.
Autorităţile române ar trebui să investească masiv în infrastructura rurală, să îmbunătăţească înregistrarea proprietăţilor şi să promoveze cooperarea în agricultură, inclusiv prin crearea de cooperative, pentru a spori competitivitatea acestui sector economic, arată un studiu finanţat de IFC şi de Guvernul Spaniei, realizat pentru Guvernul de la Bucureşti. Fermierii români sunt reticenţi însă în privinţa cooperativelor, după ce regimul comunist a impus cooperativizarea agriculturii în anii ’50 şi începutul anilor ’60, deposedându-i pe ţărani de pâmânturi.
Exploataţii foarte mici sau foarte mari
Sectorul agricol românesc cuprinde 4.256 de milioane exploataţii, cu o suprafaţă medie de 3,3 hectare. Spre comparaţie, suprafaţa medie a unei exploataţii este de 49 ha în Franţa, 52 ha în Danemarca şi 23 ha în Spania, arată studiul.
În privinţa structurii sectorului, 90% din exploataţiile din România au mai puţin de 5 ha şi deţin o pondere de 30% din totalul suprafeţelor agricole ale ţării. În acelaşi timp, 9.000 de exploataţii au peste 100 ha, cu o pondere de 37% în totalul terenurilor agricole din România.
Dintre ţările cu care se face comparaţia, doar Spania are o pondere mare a exploataţiilor cu mai puţin de 5 ha, însă acestea au o pondere mică în totalul terenurilor agricole. „În concluzie, putem spune că pământul este polarizat în România, fiind concentrat în exploataţii foarte mici sau foarte mari“, conchid autorii studiului. În plus, experţii spun că agricultura românească nu este specializată, cele mai multe din exploataţii având producţii mixte. Or, chiar şi ţările cu agricultură mai dezvoltată din Europa au ajuns, în timp, să se specializeze pe anumite segmente în care sunt competitive. Astfel, Danemarca s-a specializat în cereale şi lactate, Spania – în măsline, fructe, citrice şi cereale -, iar Franţa s-a concentrat pe cereale, viţă-de-vie şi creşterea vitelor.
Productivitate scăzută
Una dintre principalele slăbiciuni ale sectorului agricol românesc este productivitatea redusă faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, în sensul realizării unor venituri scăzute pe lucrător şi pe exploataţie.
„Acesta pare să fie un rezultat al suprafeţelor mici ale exploataţiilor, nivelului scăzut al specializării şi gradului redus de mecanizare din România, comparativ cu alte state“, se arată în studiu.
„Suprafeţele relativ mici ale exploataţiilor împreună cu dificultăţile de a forma cooperative şi lipsa de asociaţii şi organisme precum în alte ţări au un efect negativ asupra competitivităţii acestui sector“, arată studiul, care aminteşte şi de infrastructura rurală subdezvoltată.
Potenţial important
Agricultura are o mare importanţă în economia românească, atât ca pondere în produsul intern brut (PIB), cât şi în ceea ce priveşte numărul de angajaţi şi comerţul exterior. Valoarea producţiei agricole a fost în 2006 de 15,48 miliarde de euro, iar valoarea adăugată, de 7,813 miliarde de euro, arată studiul.
„Sectorul agricol românesc este, după cel din Polonia, cel mai mare din Europa Centrală şi de Est. Date fiind abundenţa de resurse naturale şi situarea geografică, România are potenţialul de a deveni unul dintre cei mai mari producători europeni pe termen mediu şi este atractivă pentru investitorii străini“, se menţionează în studiu.
Puncte slabe şi ameninţări
Experţii au identificat cinci puncte tari ale acestui sector: tradiţie îndelungată în agricultură, pondere mare a pământului bun pentru agricultură (62% din suprafaţa României), creşterea rapidă a cheltuielior populaţiei, costuri încă reduse cu forţa de muncă şi un simţ accentuat al proprietăţii, după perioada comunistă.
Punctele slabe ale sectorului agricol românesc sunt însă de două ori mai numeroase şi constau în suprafaţa redusă a exploataţiilor, şeptelul redus pe fiecare fermă, gradul foarte mic de mecanizare, proceduri nepotrivite şi complexe pentru înregistratea proprietăţii, legislaţie proastă şi imagine negativă privind cooperativele, productivitate şi eficienţă foarte scăzute, costurile mari ale producţiei de carne, suprafaţă irigată foarte redusă (9% din suprafaţa agricolă), infrastructura publică inadecvată în domeniul agricol şi slaba pregătire a autorităţilor locale, care penalizează accesarea de fonduri europene.
În privinţa oportunităţilor, autorii studiului au detectat patru: producţia extinsă de seminţe de floarea-soarelui (cu potenţial mare ca materie primă pentru biodiesel), oportunităţi mai mari de export şi de investiţii după intrarea în UE, potenţial mare de substituţie a importurilor agricole cu produse locale şi dezvoltarea rurală, aducătoare de îmbunătăţiri în sectorul agricol.
Ameninţări
Potrivit studiului, sectorul agricol românesc este ameninţat de: scăderea rapidă a angajaţilor disponibili din cauza emigraţiei masive de la sate, scumpirea rapidă a terenurilor (care a dus la schimbarea destinaţiei multor suprafeţe din agricole în rezidenţiale), eforturi scăzute în domeniul educaţiei agricole (care va spori penuria de lucrători calificaţi), creşterea rapidă a costurilor salariale, biosecuritate slabă (care sporeşte şansele răspândirii epidemiilor) şi reforma bugetului UE, care poate avea ca efect scăderea subvenţiilor agricole cu până la 75%.
