Arbori care au rezistat sute de ani zac prăbuşiţi în pădurile din jurul Braşovului. Ce a scăpat de lama toporului a fost doborât de rafalele de vânt. Şi asta mai ales în ultimii trei ani. Specialiştii spun că vremea s-a schimbat în Braşov în ultimii ani, iar vânturile au devenit mult mai puternice. E suficient să mergi între Drumul Poienii şi Râşnov. Coaste întregi de munte sunt acoperite cu scheletele a ceea ce a fost odată o falnică pădure. "Să se facă tăieri pe suprafeţe mici şi să nu se alăture parchetele unul lângă altul ca să se creeze suprafeţe foarte mari pentru că atunci arboretele rămase în picioare sunt supuse doborâturilor de vânt" a declarat Dumitru Târziu, profesor Facultatea de Silvilcultură Braşov. Meteorologii spun că furtunile care au doborât pădurile sunt efectul direct al încălzirii globale. "Clima este schimbată din punct de vedere termic vântul are viteze mai mari şi fenomenele sunt tot mai violente" a precizat Anica Fândulea, şef de staţie meteo. Meteorologii atenţionează că fondul încălzirii globale clima va continua să se schimbe, iar vântul va deveni din ce în ce mai puternic.
Din cauza tăierilor necontrolate, vântul a doborât păduri întregi
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

