35.1 C
Craiova
luni, 23 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCu jalba-n protap la primarie pentru te miri ce probleme

Cu jalba-n protap la primarie pentru te miri ce probleme

Locuitorii din Cetate bat zi de zi drumurile primariei pentru rezolvarea diverselor lor probleme. Unele dintre pretentiile oamenilor sint insa atit de neobisnuite incit nu ar face decit sa stirneasca invidia personajelor atit de bine conturate de I. Creanga in „Prostia omeneasca“. Un satean a venit cu ceva vreme in urma la primarul Marin Duta sa i se plinga ca i s-a rupt o blana din gard, iar gainile vecinului patrund nestingherite in curtea lui. Mai recent, o alta poveste, in care primarului i se cere sa intervina: un batrin solicita sa i se asigure dreptul de a patrunde nestingherit in pivnita propriei locuinte, ferecata de fiul sau pentru a nu da iama in licorile bahice stocate acolo.

Dupa moartea sotiei sale, in urma cu cinci ani, Constantin Naicu, de 74 de ani, s-a trezit coproprietar cu fiul sau pe drepturile decedatei. Cu alte cuvinte, aproape jumatate din locuinta a revenit fiului sau, Ion Naicu, acum in virsta de 49 de ani.

Batrinul spune ca nu a avut nici un fel de obiectii cind s-a facut imparteala, desi stia ca fiul sau „se va lacomi mai tirziu la indemnul nevestei lui“ si-i va pretinde intreaga locuinta. Temerile batrinului s-au adeverit intr-o oarecare masura.

Un ocol de 65 de metri pina la WC

Fara sa tina cont de dorintele tatalui sau, Ion Naicu a inceput sa-i ingradeasca accesul in anumite zone ale locuintei pentru a-l tine pe batrin departe de ispita bauturilor alcoolice. Asta din simplul motiv ca Ion era mai tot timpul plecat de acasa si nu se putea ocupa personal de supravegherea tatalui sau. Prin urmare, a zavorit toate usile in spatele carora erau stocate bauturile si a inceput cu pivnita, pentru ca mai tirziu sa inchida bucataria, magazia de lemne si chiar patulul.

„Zicea ca a pus lacate peste tot ca sa nu-l fur. Acu’ nu mai pot nici la veceu sa ma duc ca lumea, ca trebuie sa fac un ocol de vreo 65 de metri. Adica sa traversez curtea, sa o iau prin vie, sa ocolesc baia si garajul ca sa-mi pot face nevoile ca tot omu’. Pai nici nu mai tiu pina ajung!“, s-a plins Constantin Naicu

Din primavara, cei doi nici macar nu isi mai vorbesc. Deteriorarea iremediabila a relatiilor s-a produs intr-o dupa-amiaza, cind Constantin Naicu a gasit usile inchise la pivnita:

„Fusesem la vie. Cind m-a vazut ca vin spre casa mi-a inchis repede pivnita. M-am suparat atunci, fiind vorba de vinisorul facut cu munca mea, si am inceput sa lovesc cu picioarele in usa de la beci ca sa fortez intrarea. El

s-a suparat si ne-am luat la bataie pe girliciul beciului cu pumnii si picioarele“.

Vinovata ar fi nora

A doua zi, batrinul a facut sesizare la politie, dar dupa o luna si-a retras plingerea, la insistentele unor rude binevoitoare care i-au explicat ca se face de risul satului daca incepe sa se „balacareasca“ prin procese cu fiul sau. Batrinul l-ar fi iertat pe fiul sau, insa nu are ochi sa o vada pe nora sa, Coarna, dupa parerea lui, singura vinovata de tensiunea existenta intre el si fiul sau:

„E o femeie foarte rea si circotasa. Umbla cu vorba de colo-colo si baga numai strimbe, iar barbatu-sau nu-i iese din vorba. Si nici nu poti sa-i zici nimic ca n-ai curaj. E mare cit o soba de teracota. Cit traia, biata nevasta-mea o mai tinea ea in friu. Acu’ n-o mai opreste nimeni sa faca pe stapina in casa mea“.

Constantin Naicu este hotarit sa-si recupereze cu orice pret dreptul de proprietar asupra pivnitei si licorilor stocate acolo. Si cine altul l-ar putea ajuta mai bine daca nu chiar primarul Marin Duta. Mai-marele comunei Cetate l-a ascultat cu rabdare, dar i-a explicat, insensibil la soarta bietelor damigene cu tuica si vin, ca primaria nu poate interveni intr-o problema casnica atit de delicata. Dupa cum nu a putut interveni nici in cazul, devenit notoriu in Cetate, al unui satean care i-a cerut nici mai mult nici mai putin decit sa-i repare gardul pe unde navaleau in ograda lui gainile vecinului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS