Știri de ultima orăActualitatePremierul Călin Popescu Tăriceanu intenţionează să preia şefia diplomaţiei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu intenţionează să preia şefia diplomaţiei

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, Dana Răduţa Matache, va prelua conducerea operativă a ministerului, în timp ce interimatul şi mai apoi preluarea portofoliului de şef al diplomaţiei să fie asumate chiar de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, potrivit unor surse diplomatice citate de NewsIn.
În acest moment, potrivit unor surse diplomatice apropiate de cercurile liberale, premierul ar intenţiona să preia interimatul funcţiei de ministru de Externe, în condiţiile în care Legea răspunderii ministeriale precizează că până la semnarea decretului prin care este numit un nou ministru interimatul este asigurat de un membru al Guvernului. Un alt membru al Guvernului cu experienţă în diplomaţie este şi Teodor Meleşcanu, ministru al Apărării, dar şi fost şef al diplomaţiei în timpul guvernării PDSR.
Potrivit aceloraşi surse, premierul ar avea în vedere să preia, ulterior, ca titular, funcţia de ministru de Externe.
Răduţa Matache a preluat funcţia de secretar de stat în MAE în luna ianuarie a anului 2008, până la acea dată îndeplinind funcţia de însărcinat cu afaceri al României în Marea Britanie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII