Numărul persoanelor evacuate din cauza alunecării de la halda de steril Panga Nord din comuna Mateeşti, judeţul Vâlcea, a ajuns la 16, fiind strămutată şi cea de-a opta familie. Dacă ploaia va continua în următoarele zile, e posibil ca alunecarea să se accentueze şi alte două familii să fie evacuate.
VÂLCEA. La insistenţele autorităţilor vâlcene, Adrian Golescu, a cărui casă se afla ieri la 25 de metri de alunecarea de teren, a acceptat să fie evacuat. Zeci de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru“ (ISU) Vâlcea, împreună cu localnicii din zonă şi muncitori ai Exploatării Miniere Berbeşti, au început ieri, în jurul orei 8.00, evacuarea bunurilor din gospodăria familiei Golescu. Oamenii au început cu demolarea gardurilor şi a anexelor gospodăreşti, tăierea pomilor de pe proprietatea familiei, bunurile fiind depozitate pe terenul unei rude din localitate. Adrian Golescu împreună cu soţia şi cei doi băieţi, de zece, respectiv 12 ani, au ales să locuiască la socri până când vor fi despăgubiţi ori li se va face o nouă casă. „Vor fi evacuate întâi toate bunurile din gospodăria familiei Golescu. După ce anexele gospodăreşti vor fi mutate, se va trece şi la demolarea locuinţei pentru a se recupera materialele de construcţie. Nu se ştie deocamdată dacă demolarea va începe în cursul zilei de astăzi sau mâine dimineaţă. Situaţia rămâne în zonă tot alarmantă pentru că plouă încet şi acest lucru duce la înaintarea alunecării de teren şi probabil că nu se va opri până nu va înghiţi restul caselor din zonă“, a spus Nicolae Stănişor, primarul comunei Mateeşti. Edilul a susţinut că, în ultimele 24 de ore, alunecarea a înaintat cu trei metri în zona caselor şi cu opt metri în zona albiei pârâului Tărâia.
14 apartamente din Berbeşti, reabilitate pentru sinistraţi
Radu Renga, prefectul judeţului Vâlcea, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, dacă ploile vor persista în următoarele zile, halda va continua să alunece şi e posibil ca alte două gospodării care se află în apropierea familiei Golescu să fie evacuate. Tot ieri urma să ajungă în zonă patru locuinţe modulare, câte una din comunele Alunu şi Grădiştea şi două din municipiul Râmnicu Vâlcea. Acestea vor fi amplasate pe terenul de fotbal din Mateeşti, vor fi racordate la reţeaua electrică şi în ele vor fi mutaţi locuitorii afectaţi de alunecarea de teren, în cazul în care nu se vor găsi pentru ei alte spaţii. „Am luat legătura cu primarul oraşului Berbeşti. Are 14 apartamente nelocuite aflate în reabilitare şi sperăm ca într-o lună să fie gata. Dacă alunecarea va continua şi vor fi distruse mai multe locuinţe, îi vom muta pe oameni în aceste apartamente“, a spus Radu Renga.
„Nu ascundem
problemele sub preş“
În localitatea Mateeşti era aşteptată ieri şi o echipă formată din reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi un profesor al Facultăţii de Geologie din Bucureşti, ca să facă o evaluare în zona alunecării pentru realizarea unui proiect de stabilizare a haldei de steril. „În şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de marţi s-a hotărât întocmirea unui proiect pentru stabilizarea haldei cu fonduri de la Ministerul Lucrărilor Publice. Proiectul se va realiza rapid, dar fenomenul de alunecare e de durată şi probabil că se va stabiliza peste doi, trei ani“, a afirmat Radu Renga.
Tot în şedinţa CNSU s-a hotărât formarea altei comisii ministeriale, care va fi prezentă la Mateeşti săptămâna viitoare şi va verifica modul în care a fost proiectată halda de steril, actele de proprietate ale oamenilor care stau în zonă şi vor fi stabilite persoanele care sunt vinovate de producerea alunecării de teren. „Vom face în aşa fel încât să nu ascundem problemele sub preş. Sper că până la sfârşitul lunii martie comisia ne va spune care sunt vinovaţii“, a concluzionat prefectul.
Pagube de 2,5 milioane de lei
Sterilul se afla ieri la 27 de metri distanţă de cursul pârâului Tărâia. Conform unei hotărâri a CNSU din 15 februarie 2008,
s-a luat decizia ca albia să fie deviată. „Angajaţii Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vâlcea monitorizează pârâul Tărâia, au utilaje în zonă şi sunt pregătiţi să intervină în cazul în care sterilul va ajunge în apă. Asta e o soluţie de moment pentru a evita formarea unui lac de acumulare, dacă va fi obturată albia, şi a preveni eventuale inundaţii“, a spus Radu Renga.
Devierea cursului pârâului Tărâia va dura trei, patru luni, perioadă în care va fi săpată altă albie pe o distanţă de 450 de metri. „În prezent, identificăm proprietarii de terenuri din zona în care se va devia cursul apei şi facem documentaţiile pentru despăgubiri. Proiectarea, execuţia şi despăgubirea oamenilor pentru a realiza devierea pârâului Tărâia costă 4,5 milioane de lei“, a precizat Radu Renga.
De ieri, alunecarea de teren ameninţa să obtureze şi în alt punct malul stâng al pârâului Tărâia, iar sterilul se afla la 21 de metri de cursul apei. Nicolae Stănişor apreciază că de pe 9 februarie alunecarea de teren a înghiţit 12 hectare de teren arabil, pomi fructiferi, culturi de viţă-de-vie, fântâni, a afectat opt gospodării, producând pagube de aproximativ 2,5 milioane de lei.

