38.1 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportCum va arăta Fiorentina fără Adrian Mutu

Cum va arăta Fiorentina fără Adrian Mutu

Tehnicienii italieni au propus mai mulţi înlocuitori pentru Mutu la Fiorentina, dat fiind faptul că românul va lipsi o lună din cauza unei accidentări. Cacia, Osvaldo sau Pazzini i-ar putea lua locul „Briliantului“ în primul unsprezece.

 

 

 

Fiorentina va evolua timp de cel puţin o lună fără cel mai bun jucător al ei, românul Adrian Mutu. Acesta a suferit o accidentare la genunchi în meciul din campionat cu Roma şi trebuie să stea departe de gazon la următoarele şase-şapte meciuri din Serie A şi din Cupa UEFA. Despre cum va arăta echipa antrenată de Cesare Prandelli fără decarul ei şi-au exprimat opiniile mai mulţi tehnicieni italieni pe site-ul tuttomercatoweb.com. Cel mai cunoscut dintre ei, Arrigo Sacchi, finalist la Campionatul Mondial din 1994 cu Italia şi câştigător al Ligii Campionilor cu AC Milan, susţine că antrenorul Prandelli le va da indicaţiile necesare jucătorilor şi nu va fi resimţită atât de mult pe cât se crede absenţa românului. „Am văzut meciul Roma – Fiorentina şi pot spune că la cele două echipe ideile de joc şi tactica abordată nu depind atât de mult de un jucător anume. Îl cunosc bine pe Prandelli, l-am avut lângă mine la Parma şi ştiu că este unul dintre tehnicienii care transmit jucătorilor indicaţii în aşa fel încât aceştia nu simt absenţa vreunuia dintre ei atunci când este cazul. Există într-adevăr jucători mai valoroşi decât alţii, cum este Mutu, pe care, când eram la Parma, l-am luat de la Verona pe o sumă derizorie şi l-am vândut la Chelsea pe 22,5 milioane de euro. Dar absenţa sa va fi resimţită mai puţin într-o echipă precum Fiorentina, tocmai datorită valorii antrenorului Prandelli“, a spus Sacchi.

 

Cacia şi Osvaldo, alternative pentru Mutu

 

Attilio Perotti, fost antrenor la Genoa şi Piacenza, susţine că Fiorentina a pierdut un campion şi-l propune pe Cacia pe postul lui Mutu. „Nu cred că e vorba de o problemă de cifre, adică de o alegere între 4-4-2 sau 4-3-3. Problema este că Fiorentina a pierdut un campion, pe Adrian Mutu. Şi ceilalţi sunt buni, dar trebuie să demonstreze acest lucru în situaţia de urgenţă care a apărut acum. Prandelli a ştiut mereu să schimbe echipa din mers, să vedem ce va face acum. Eu cred că a venit momentul să-i se dea o şansă lui Cacia, pe care l-am urmărit pentru o scurtă perioadă la Piacenza şi despre care pot spune că are calităţile necesare pentru a juca pe postul lui Mutu“, a spus Perotti.

În schimb, Luciano Chiarugi, fost jucător, antrenor şi conducător la Fiorentina, îl vede pe Osvaldo ca fiind omul cel mai potrivit pentru substituirea lui Mutu. „Fiorentina nu are multe alternative. Vieri va fi suspendat la meciul cu Livorno, Pazzini trebuie recuperat după accidentarea suferită. Ar mai fi Cacia, un posibil înlocuitor al lui Mutu. Totuşi, în urmă cu câteva săptămâni, am citit o declaraţie a lui Prandelli, care a spus că Osvaldo ar fi, de fapt, înlocuitorul natural al românului. Şi chiar aşa cred şi eu. Am încredere în acest jucător şi cred că, dacă i se va da posibilitatea să joace, poate să facă lucruri bune. Un sistem 4-4-2 cred că ar fi o soluţie bună, dar în acelaşi timp cred că Prandelli ar putea folosi şi un 4-3-3, cu Donadel, Liverani şi Montolivo la mijloc“, a declarat Chiarugi.

 

Mutu va purta o atelă trei săptămâni

 

Adrian Mutu va avea genunchiul stâng imobilizat cu o atelă timp de trei săptămâni, a anunţat ieri medicul echipei naţionale a României, Pompiliu Popescu. Acesta a purtat luni la prânz o nouă discuţie, la telefon, cu Adrian Mutu şi a aflat că diagnosticul care a fost pus în urma accidentării suferite duminică de internaţionalul român, în meciul cu Roma, este întindere a ligamentului colateral intern al genunchiului stâng. Drept urmare, staff-ul medical al Fiorentinei a decis ca genunchiul „Briliantului“ să fie imobilizat de o atelă timp de trei săptămâni, în paralel urmând să fie efectuat şi procesul de recuperare. Apoi, Adrian Mutu va putea să-şi reia antrenamentele şi va fi apt de joc după alte şapte-zece zile.

Atacantul român s-a accidentat duminică, în minutul 39 al partidei cu AS Roma, din campionatului Italiei, după un duel cu portarul advers, Doni, şi nu a mai putut continua jocul, fiind înlocuit patru minute mai târziu de Papa Waigo. Printre altele, Mutu ar putea rata şi meciul amical pe care România îl va disputa pe 26 martie cu naţionala Rusiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII