4 C
Craiova
luni, 29 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateReuniunea Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) Bruxelles

Reuniunea Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) Bruxelles

Ministrul afacerilor externe, Adrian Cioroianu, va participa la reuniunea Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe al UE (CAGRE), care va avea loc la Bruxelles, în perioada 18-19 februarie 2008.
Principalul punct de dezbatere de pe agenda reuniunii va viza Balcanii de Vest, în contextul evoluţiilor din regiune.
Miniştrii UE ai afacerilor externe vor examina modalităţile de consolidare a Politicii Europene de Vecinătate. O atenţie deosebită va fi acordată întăririi legăturilor dintre UE şi Republica Moldova, în perspectiva încheierii unui nou Acord de Cooperare UE – Republica Moldova, şi concretizării cooperării în regiunea  Mării Negre.
Pe agenda reuniunii se mai află evoluţiile recente ale Procesului de Pace din Orientul Mijlociu şi Liban, precum  şi situaţia din Sudan/Ciad/Republica Centrafricană. Miniştrii vor avea dezbateri succinte asupra Agendei de Dezvoltare Doha în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, negocierile privind Acordurile de Parteneriat Economic cu statele din Africa – Caraibe – Pacific şi vor adopta Concluzii referitoare la Burma/Myanmar.    
În marja CAGRE, vor fi organizate: Troica UE – Muntenegru (18 februarie) şi Consiliul de Asociere UE – Liban (19 februarie).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS