4 C
Craiova
luni, 29 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateS-a folosit de paşaportul unei tinere cu 6 ani mai mică

S-a folosit de paşaportul unei tinere cu 6 ani mai mică

Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat o tânără de 29 ani din R. Moldova, care a încercat să iasă ilegal din România, în baza unui paşaport românesc ce aparţinea unei tinere cu 6 ani mai mică.
Astfel, la PTF Borş – jud. Bihor, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară o persoană de sex feminin, care s-a legitimat cu un paşaport românesc valabil. Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana prezentă în punct nu este una şi aceeaşi cu cea din fotografia aplicată în document, motiv pentru care au aprofundat verificările.
Drept urmare, lucrătorii au stabilit că femeia este, în realitate, cetăţean din R. Moldova, se numeşte Olesea F., de 29 de ani, şi a intrat legal în ţara noastră. Conform declaraţiilor, paşaportul l-a primit de la un conaţional, a cărui identitate nu o cunoaşte, însă căruia urma să îi achite suma de 200 de euro, scopul tinerei fiind de a ajunge ilegal Italia.
I-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşrea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS