4.4 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFIFA şi UEFA vor plăti 252 milioane de dolari către echipele ce au jucători la mondiale sau europene

FIFA şi UEFA vor plăti 252 milioane de dolari către echipele ce au jucători la mondiale sau europene

Federaţia Internaţională de Fotbal şi UEFA au decis astăzi să plătească suma de 252 de milioane de dolari în următorii şase ani drept compensaţii către cluburile ai căror jucători participă la campionate mondiale sau europene, informează Reuters.

Înţelegerea implică plata a 110 milioane de dolari din partea FIFA şi a aproximativ 142 de milioane din partea UEFA, informaţie confirmată de către directorul de relaţii internaţionale al FC Barcelona, Raul Sanilehi, cu ocazia unei întâlniri care a avut loc la sediul din Nyon al forului european.

FIFA va contribui cu 40 de milioane de dolari pentru cluburile ai căror jucători vor participa la CM 2010, iar suma pentru ediţia din 2014 va creşte la 70 de milioane de dolari. UEFA va plăti 63 de milioane de dolari pentru turneul final al Campionatului European din vara acestui an. Suma plătită pentru CE din 2012 va fi de aproximativ 79 de milioane de dolari, dar va depinde de venitul turneului care va avea loc în Polonia şi Ucraina.

Sumele oferite de cele două foruri vor fi folosite parţial pentru a oferi asigurări pentru fotbaliştii care suferă accidentări în timpul unui meci al echipei naţionale la o competiţie internaţională.

Oficialul formaţiei catalane a afirmat că s-au făcut unele concesii în favoarea cluburilor, printre care şi hotărârea ca meciurile internaţionale să se desfăşoare sâmbătă şi marţi, în loc de sâmbătă şi miercuri, pentru ca jucătorii să aibă o zi în plus de refacere pentru următorul meci din campionat.

Cluburile vor fi obligate să îi permită unui jucător să evolueze într-un meci amical o singură dată pe an în cazul în care partida va avea loc pe un alt continent, în timp ce în grupele preliminare ale CE vor participa câte şase echipe, pentru a reduce numărul de partide internaţionale din calendar.

În schimb, cei 18 membri ai grupului G14 au decis ca organizaţia să se desfiinţeze urmând să fie creată o nouă asociaţie independentă a cluburilor europene, din care vor face parte mai mult de 100 de membri din 53 de asociaţii naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS