1.8 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBCR a urcat dobânzile la credite şi depozite

BCR a urcat dobânzile la credite şi depozite

Banca Comercială Română (BCR) a scumpit, de astăzi, creditele în lei şi în euro, prin majorarea cu 0,5% a dobânzii pentru aceste împrumuturi. În acelaşi timp, au urcat cu până la 0,8% şi dobânzile pentru depozitele în lei şi euro, pentru a stimula economisirea. Excepţie de la majorarea dobânzilor fac dobânzile fixe la unele împrumuturi în euro în prima perioadă de creditare şi cele revizuibile semestrial, care urmează să fie ajustate pe 31 martie 2008. În rest, măsura se aplică atât creditelor aflate în sold, cât şi noilor credite acordate începând de luni, 21 ianuarie.
"Decizia de majorare a dobânzilor este efectul direct al deciziei băncii centrale şi al evoluţiei pieţelor financiare internaţionale. Majorarea nivelului dobânzii în lei este determinată de creşterea, de către Banca Naţională a României (BNR), a ratei dobânzii de politică monetară la 8%, ca urmare a evoluţiei nefavorabile a indicatorilor macroeconomici, îndeosebi a ratei inflaţiei", precizează un comunicat al BCR.
În privinţa împrumuturilor în euro, creşterea dobânzilor este determinată de turbulenţele din pieţele financiare internaţionale, care au dus la scumpirea finanţării pe aceste pieţe, mai explică reprezentanţii băncii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS