Craiovenii sunt păsuiţi până săptămâna viitoare de conducerea Termoficării. Dacă până luni nu achită restanţe semnificative, aproximativ jumătate dintre asociaţii vor rămâne fără căldură şi apă caldă. În cazul locatarilor din 1 Mai, unde măsura a fost deja aplicată, s-au înregistrat încasări record de 4.000 de lei pe zi.
Decizia Regiei Autonome de Termoficare (RATf) Craiova de a debranşa două asociaţii din cartierul 1 Mai pare să aibă efectul scontat. La mai puţin de 24 de ore de la scăderea presiunii agentului termic, datornicii au scos banii, au dat fuga la asociaţie şi au plătit. Strânşi cu uşa, craiovenii restanţieri au reacţionat pozitiv, aşa cum de altfel se aştepta şi staff-ul Termoficării.
Vineri dimineaţă, la Asociaţia nr. 14, 1 Mai, cea care se afla pe primul loc în topul datornicilor, cu o sumă de 2.846.000 de lei, înghesuială mare. Administratoarea Ioana Mitruţ a povestit că o parte dintre membrii asociaţiei care aveau facturile neachitate au devenit peste noapte conştiincioşi şi au făcut rost de bani.
„Reacţia lor era aşteptată. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu doi ani, când Termoficarea ne-a debranşat prima dată. Au stat o zi, două în frig, iar apoi de unde au ştiut au luat bani şi ne-au achitat întreţinerea. Ieri am încasat 3.500 de lei, iar azi (vineri – n.r.), până la ora 11.00, deja am trimis la Regie patru mii de lei“, a menţionat Ioana Mitruţ.
Administratoarea a adăugat că targetul zilnic de încasări, impus de RATf, este de 4.000 de lei. Reprezentanţii Asociaţiei nr. 14- 1 Mai au primit promisiunea că toate cele 525 de apartamente vor primi din nou căldură şi apă caldă, dacă timp de câteva zile targetul este atins. Bineînţeles, ritmul încasărilor trebuie să rămână la acelaşi nivel, dacă locatarii nu vor să rămână din nou fără căldură.
În blocul S 28, unde îşi are sediul asociaţia, locatarii nu îşi făceau probleme în legătură cu decizia regiei de a întrerupe furnizarea căldurii şi a apei calde. Potrivit lui Marcu Marin, unul dintre locatari, toţi vecinii au decis în urmă cu câţiva ani să-şi instaleze centrale termice pentru a nu mai fi la mâna Termoficării.
Au plătit facturile şi stau în frig
Nu acelaşi noroc l-au avut şi craiovenii care locuiesc în blocul S 12, din cartierul 1 Mai. Deoarece nu toţi şi-au permis achiziţionarea unor centrale termice, oamenii dârdâiau vineri în apartamente. Printre aceştia se numărau şi persoane care erau la zi cu întreţinerea. „Ce să fac? Mi-am luat vreo trei flanele pe mine. Am dat drumul şi la gaze. Copiii, când au venit de la serviciu morţi de oboseală, s-au acoperit cu vreo patru pături şi cu plapuma ca să nu îngheţe de frig. E bătaie de joc! De ce să îmi mai plătesc facturile dacă oricum mă privează de dreptul de a avea căldură şi apă caldă?“, a spus Cornel U.
La alt etaj, aceeaşi situaţie. „Ne-au luat şi apa, şi căldura. Din păcate, ne numărăm printre cei cu restanţe. Nu sunt foarte mari, dar dacă nu avem bani de unde să plătim? Salariile sunt de mizerie, iar preţurile la utilităţi cresc încontinuu. Am pus câteva flanele mai groase şi am băgat în priză un calorifer electric. Nu-l lăsăm nici pe ăsta prea mult că o să avem de plătit prea mult la lumină“, a povestit o locatară.
Bătrână paralizată, aproape îngheţată
Cazul cel mai dramatic întâlnit vineri a fost însă al unei pensionare care locuieşte în acelaşi bloc, S 12. Paralizată şi singură, bătrâna a povestit cu lacrimi în ochi că nu mai poate de frig. În casă temperatura abia atingea câteva grade. Pentru a nu îngheţa, femeia stătea în pat acoperită până la gât cu o plapumă şi mai multe pături. Cu toate astea, frigul îi pătrundea în oase. Femeia a povestit că, deşi pensia ei este de 200 de lei, în fiecare lună se duce la asociaţie şi îşi plătească prima dată întreţinerea şi restul utilităţilor. Cu banii rămaşi îşi cumpără medicamente şi, dacă îi mai rămân, şi ceva mâncare.
„Dau aproape toţi banii pe care îi am ca să nu rămân cu datorii, pe urmă să mă lase fără căldură şi apă… Nu mai pot de frig. La gaze mi-e frică să dau drumul că poate se întâmplă ceva şi mor în casă. Nu ştiu ce să mai fac. Să mă ajute cineva…“, a povestit disperată Ioana Fusu.
Trei zile fără debranşări
În acest timp, la sediul Termoficării, conducerea luase decizia ca în cursul zilei de vineri să nu mai debranşeze nici o asociaţie, aşa cum anunţaseră cu o zi înainte. „Aşteptăm până luni să vedem cât ne plătesc asociaţiile. Dacă ritmul încasărilor este bun, am putea să nu mai facem debranşări. Până luni nu pot să spun însă nimic. Atunci vom decide dacă mai acţionăm şi unde“, a declarat Nicolae Degeratu, directorul adjunct al RATf.
În schimb, directoarea Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Dolj, Elena Costea, s-a arătat intrigată de decizia regiei de a lăsa fără căldură şi apă caldă consumatorii care erau cu facturile la zi. „Acum nu sunt în Craiova, însă de luni vom încerca să găsim o soluţie pentru ca aceste persoane să nu aibă de suferit. Nu e normal să fie private de aceste utilităţi atât timp cât plătesc“, a încheiat Elena Costea.