Preşedintele Traian Băsescu a încercat, în mod repetat, să ia legătura telefonic cu primul-ministru în cursul serii de ieri, însă nu a reuşit să-l contacteze, susţin surse din cadrul administraţiei prezidenţiale, citate de NewsIn.
Preşedintele nu a încercat să-l contacteze pe premier şi în cursul zilei de azi, însă nu era exclusă varianta primirii unui răspuns din partea Guvernului.
Pe de altă parte, astăzi, cei doi oficiali au avut pe agendă întâlniri, separate, cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.
Aseară, preşedintele Traian Băsescu l-a invitat, pentru a doua oară, pe premierul Tăriceanu la discuţii pe tema debolcării situaţiei de la Justiţie."Revin asupra solcitării de a ne întâlni pentru a discuta pe tema numiri unui ministru al Justiţiei. Vă invit să avem o întâlnire mâine, vineri 11 ianuarie 2008, fie în cursul dimineţii până la ora 11.30, fie după-amiază, după ora 15.00, la orice oră convenabilă dumneavoastră, la Palatul Cotroceni sau la Palatul Victoria. Aştept decizia dumneavoastră", i-a transmis şeful statului premierului, joi seară, într-o scrisoare.
Şeful Executivului refuzase şi prima invitaţie, motivând, printr-o declaraţie publică, faptul că orice întrevedere pe acest subiect este intuilă întrucât nominalizarea unui ministru este atributul exclusiv al premierului, iar preşedintele nu are drept de veto, conform Constituţiei şi deciziei Curţii Constituţionale în cazul Cioroianu.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, premierul Tăriceanu nu a dat niciun răspuns oficial celei de-a doua invitaţii a preşedintelui.
Preşedintele Băsescu a încercat să-l contacteze pe Tăriceanu
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

