Zvonurile privind schimbarea băncii tehnice la Petrolul Ploieşti s-au concretizat ieri, când Ştefan Nanu şi-a reziliat contractul cu gruparea prahoveană. Chiar de Sfântul Ştefan, Nanu a mers la sediul clubului pentru a rupe înţelegerea valabilă până în vara anului 2008, deşi, recent, directorul clubului, Eduard Alexandru, anunţase că „nu se pune problema demiterii antrenorului“.
„Sincer vă spun că, dacă de la Câmpina am plecat cu lacrimi în ochi, la plecarea de la Petrolul nu simt acelaşi lucru. Eu am spus că trebuie făcută o remaniere serioasă a lotului, dacă se vrea crearea unui grup competitiv, capabil de promovare şi probabil am deranjat pe mulţi, care sunt sub nivelul dorit de mine. Nu vreau să comentez acum mai mult, dar ştiu sigur că sunt jucători care au uneltit la debarcarea mea. Asta e viaţa, nu îmi pare rău decât că m-am încurcat aici, când eu aveam şi altă variantă, din seria a II-a, în care sigur aveam mai mult de câştigat. Am lucrat cu oameni care se jurau în faţa mea una şi ei făceau alta“, a spus Fane Nanu.
Olteanul este al doilea antrenor al Petrolului demis în acest sezon, după Octavian Grigore. În mandatul său de cinci etape pe banca Petrolului, Ştefan Nanu a adunat şapte puncte. Favoriţi pentru postul lăsat liber de Nanu sunt Gabi Stan şi Camil Oprişan.
Ştefan Nanu, demis de ziua sa
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei