34.5 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportMarion Jones riscă puşcăria

Marion Jones riscă puşcăria

La două luni după ce a recunoscut că s-a dopat la JO de la Sydney, fiindu-i retrase cele cinci medalii cucerite, atleta americană riscă să intre la închisoare pentru că a minţit în cazul Balco.

După ce Comitetul Internaţional Olimpic şi Federaţia Internaţională de Atletism au descalificat-o oficial în urma mărturiei de dopaj, retrăgându-i cele cinci medalii (trei de aur) cucerite la Jocurile Olimpice de la Sydney, problemele lui Marion Jones continuă. Atleta americană este acuzată de Tribunalul din New York că minţit în mărturia sa despre folosirea substanţelor dopante şi despre implicarea în cazul Balco, informează cotidianul San Francisco Chronicle. Procurorii au afirmat că Marion Jones a spus mai multe minciuni despre momentul în care a folosit substanţe dopante, încercând astfel să scape de acuzaţia că ar fi implicată şi în cazul Balco. Oamenii legii au punctat faptul că sportiva a continuat să ascundă adevărul chiar şi după ce s-a oferit să devină martor al acuzării într-un caz de fraudă în care erau implicaţi iubitul ei, Tim Montgomery, şi antrenorul său, Steve Riddick.

A fentat controalele antidoping

Procurorii americani au făcut un calendar de practici de dopaj, în care apar perioadele în care atleta a folosit steroidul care nu poate fi detectat de teste făcut de Balco, împreună cu hormonul uman de creştere, insulină şi eritropoietină (EPO). Au demonstrat astfel că Marion Jones a fost implicată în cazul Balco şi că a folosit substanţe dopante şi în alte momente decât cele recunoscute de ea pe 5 octombrie 2007. Mai mult, pentru a se asigura că va trece de testele antidoping din timpul Jocurilor Olimpice de la Sydney din 2000, Marion Jones şi-a făcut propriile teste într-un laborator privat. Documentele descoperite demonstrează că sportiva a folosit substanţe interzise de la Balco în septembrie 2000, când a câştigat cinci medalii, trei de aur şi două de bronz, la JO de la Sydney. 
Având remuşcări, atleta americană a returnat ulterior medaliile câştigate în cadrul acelei competiţii, la sfârşitul lunii noiembrie, Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) suspendând-o pe Marion Jones pe o perioadă de doi ani, începând cu 8 octombrie. Aceeaşi decizie a venit şi din partea Comitetului Internaţional Olimpic, care a descalificat-o la începutul lunii decembrie, declarând-o ineligibilă pentru Jocurile Olimpice de la Beijing.
Balco (Bay Area Laboratory Co-operative) este un laborator american, de al cărui nume sunt legate mai multe cazuri de dopaj din sportul profesionist.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS