14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalŞpagă pentru un poliţist de la Crimă Organizată

Şpagă pentru un poliţist de la Crimă Organizată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus ieri trimiterea în judecată a poliţistului Mihai Chiper, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Serviciului de Cercetare a Infracţiunilor din domeniul Crimei Organizate din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Pe baza probelor, anchetatorii au stabilit că, în perioada 11 aprilie – 26 iulie 2006, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară delegat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT să efectueze acte de urmărire penală într-un dosar, Mihai Chiper a pretins de la inculpaţii arestaţi preventiv în dosarul respectiv suma totală de 10.000 de euro. În schimb, poliţistul le-a oferit arestaţilor unele „favoruri“, cum ar fi acordarea de pachete şi vizite la sediul arestului. Din suma solicitată, ofiţerul a primit efectiv 8.100 de euro. Procurorii anticorupţie au stabilit că Mihai Chiper a mai pretins de la aceleaşi persoane şi suma de 40.000 de euro – din care a primit efectiv 10.000 de euro -, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, care judecau menţinerea stării de arest a inculpaţilor, şi că i-ar fi putut determina pe judecători să decidă cercetarea acestora în stare de libertate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU