Aleşii vor putea primi bani de chirie, chiar dacă au imobile în Capitală, cu condiţia să nu locuiască în ele.
Scandalul parlamentarilor chiriaşi, izbucnit cu aproape o lună în urmă, pare să se termine cu o aparentă corectare a situaţiei, dar tot spre binele aleşilor. Până în prezent, statutul deputaţilor şi senatorilor prevedea că pot încasa banii de chirie acei parlamentari care nu au domiciliul în Capitală, fără să menţioneze nimic despre situaţia celor care, deşi în acte figurează cu domiciliul în altă localitate, au proprietăţi în Bucureşti.
Una bună…
Comisiile juridică, de statut şi de regulament ale Camerei Deputaţilor au prezentat luni Biroului Permanent al Camerei un punct de vedere comun legat de problema chiriilor, în care se arată că doar parlamentarii care au încasat banii de chirie, dar au domiciliul în Bucureşti au încălcat legea.
„Comisiile consideră că parlamentarii care au încasat suma compensatorie prevăzută în art. 40 alin. (2) din Legea 96/2006 şi au domiciliul în Bucureşti au încălcat prevederile legale şi trebuie să restituie banii încasaţi“, se arată în punctul de vedere transmis de cele trei comisii Biroului Permanent al Camerei.
…alta proastă
În consecinţă, deputaţii din comisiile amintite au propus conducerii Camerei Deputaţilor completarea legii cu o prevedere prin care orice parlamentar care nu are domiciliul în Bucureşti, dar deţine în Capitală un imobil cu destinaţie de locuinţă şi stă în acesta să nu beneficieze nici de cazare gratuită şi nici de suma compensatorie destinată cazării. Altfel spus, nimic nu s-a schimbat, dându-le posibilitatea senatorilor şi deputaţilor să primească bani de chirie (câte 25 de milioane de lei vechi lunar), chiar dacă au în proprietate zeci de apartamente şi case în Bucureşti. Condiţia este să nu locuiască în ele.
În plus, în punctul de vedere comun, comisiile de statut, de regulament şi juridică au solicitat Biroului Permanent să analizeze posibilitatea construirii unui hotel pentu cazarea parlamentarilor, investitiţie ce ar diminua, în opinia deputaţilor din comisiile menţionate, de aproape zece ori actualele cheltuieli de cazare.
…şi doar un singur ilegalist
Potrivit secretarului Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu, sunt în dezbatere deja trei proiecte de lege privind modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor, iar ele aparţin lui Cozmin Guşă, Titu Gheorghiof şi Dan Motreanu.
Munteanu a mai spus că Miron Ignat, chestorul Camerei, nu a depus încă lista cu deputaţii care au beneficiat de banii pentru chirie, listă care va fi transmisă comisiei juridice ce va stabili dacă vreunul dintre cei nominalizaţi au încălcat legea, adică au domiciliul în Bucureşti şi au încasat suma destinată cazării. „Din toţi cei care ar fi încasat până acum suma respectivă, se pare că este unul singur care ar fi avut domiciliul în Bucureşti şi ar fi luat suma“, a afirmat Munteanu, adăugând că nu ştie cine este deputatul respectiv.

