25.1 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Jucării explozive în Târgul Comercial Bănie

Craiova: Jucării explozive în Târgul Comercial Bănie

Administratorul unei firme din Complexul Comercial Bănie s-a ales astăzi cu dosar penal, după ce a fost prins comercializând obiecte explozive interzise. În această după-amiază, o echipă mixtă a Grupării de Jandarmi Mobile Craiova şi a Biroului Arme-Explozibili-Substanţe Toxice din cadrul poliţiei doljene a descins la cele două standuri din Bănie ale firmei SC NIROS JUNIOR SRL Craiova, administrată de Grigore Petre Stănilă, de 37 de ani, din Craiova. Jandarmii şi poliţiştii au descoperit că societatea nu vindea doar jucării obişnuite, ci şi din cele interzise – obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Oamenii legii au confiscat din cele două standuri circa 7.500 de petarde, pocnitori, rachete şi bombiţe, oferite la vânzare copiilor şi adulţilor, deşi sunt interzise prin lege. În plus, Stănilă s-a ales şi cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului materialelor explozive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS