25.5 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMiron Cozma a primit acceptul de a intra în Bucureşti în 14 decembrie

Miron Cozma a primit acceptul de a intra în Bucureşti în 14 decembrie

Poliţia Capitalei a aprobat, vineri seara, cererea fostului lider al minerilor, Miron Cozma, de a intra în Bucureşti, în data de 14 decembrie, întrucât acesta trebuie să se prezinte la un proces, într-o cauză civilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, fostului lider al minerilor, care are interdicţie de a intra în Capitală, i-a fost aprobată intrarea în Bucureşti în 14 decembrie, începând cu ora 8.00.

Imediat după încheierea şedinţei de judecată acesta ar urma să părăsească Bucureştiul.

Cozma are interdicţie de a intra în Bucureşti şi Petroşani. Cozma a afirmat că există o decizie a Curţii Europene de la Strasbourg privind încălcarea dreptului la circulaţie, astfel că intenţionează să conteste măsura impusă de instanţa supremă.

Miron Cozma a dat în judecată statul român pentru reîncarcerarea sa şi perioada de închisoare executată în urma anunlării ordinului de graţiere, în decembrie 2004. La jumătatea lunii aprilie, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză, dispunând despăgubirea acestuia cu 10.000 de euro. Înainte de pronunţarea deciziei, Cozma a susţinut în faţa instanţei că, prin reîncarcerarea lui, familia sa a fost prejudiciata atât moral şi psihic, cât şi material. Acesta a susţinut că, în momentul în care a fost arestat, avea cel puţin trei surse de venit: un salariu pentru că era liderul minierilor din Valea Jiului, un al doilea de la Confederaţia Sindicatelor din minerit Sfânta Varbara şi ca preşedinte al Clubului de Fotbal Jiul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU