Victoria în derbiul românilor din Serie A le-a revenit lui Cristian Chivu şi echipei sale, Inter Milano, care s-a impus cu 2-0 pe terenul formaţiei lui Mutu, Fiorentina.
În etapa a 14-a a campionatului Italiei, s-au aflat faţă în faţă cei mai buni jucători români ai momentului, Adrian Mutu şi Cristian Chivu (foto), cu ocazia disputării partidei Fiorentina – Inter. Câştig de cauză a avut căpitanul naţionalei României, care a plecat învingător cu 2-0 de la Florenţa.
Ambii români au fost titulari, Mutu revenind pe gazon după o pauză de două săptămâni, cauzată de o accidentare. Doi sud-americani au marcat golurile campioanei en-titre a Italiei. Mai întâi, chilianul Jimenez a deschis scorul în minutul 10, apoi, în ultimul minut al primei reprize, argentinianul Julio Cruz a majorat diferenţa de pe tabelă.
Mutu nu a jucat deloc rău, fiind cel mai periculos fotbalist al gazdelor, dar i-a lipsit inspiraţia în momentele decisive. „A jucat în toate zonele frontului ofensiv, a acţionat şi pe benzi pentru a căuta spaţii libere. Le-a dat pase bune coechipierilor, care nu au reuşit să le fructifice, dar şi lui i-a lipsit luciditatea în situaţiile în care putea înscrie“, a scris agenţia Datasport despre „Briliant“, pe care l-a notat cu 6.
În schimb, evoluţia lui Chivu, care de câteva ori a reuşit să-l blocheze pe colegul său de la naţională, a fost apreciată cu 6,5 şi a fost caracterizată astfel: „Chivu a început meciul ca fundaş stânga şi l-a încheiat în linia mediană, după accidentarea lui Dacourt. Îşi merită locul de titular în echipa lui Mancini“.
Codrea a jucat 65 de minute
Echipa lui Paul Codrea, Siena, a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Lazio. Macedoneanul Goran Pandev, golgheterul oaspeţilor în actuala ediţie a campionatului, a deschis scorul în minutul 23, iar fostul jucător al lui Middlesbrough, Massimo Maccarone, a egalat şapte minute mai târziu. Codrea a fost titular la gazde şi a jucat până în minutul 64, când i-a luat locul Jarolim. Prestaţia sa a fost notată cu 6 de agenţia Datasport, care a scris despre mijlocaşul timişorean următoarele: „A reuşit de multe ori să-i blocheze pe adversari la mijloc, dar a contribuit prea puţin la fazele de atac. În repriza secundă, a fost schimbat cu un jucător mai ofensiv, Jarolim“.
Siena, condusă din nou de pe bancă de Mario Beretta, care fusese demis la începutul sezonului şi angajat săptămâna trecută din nou, ocupă locul al 17-lea în clasament după remiza cu Lazio.
Cea mai clară victorie a rundei a 14-a a obţinut-o Atalanta Bergamo, care s-a impus pe teren propriu, cu 5-1, în faţa formaţiei Napoli. La Bergamo, cele două peluze ale stadionului au fost înschise din motive de securitate şi nici suporterii oaspeţilor nu au avut acces pe arenă. Un fapt mai rar întâlnit s-a petrecut la Bergamo, unde cele mai radicale facţiuni ale suporterilor ultras şi-au cerut scuze pentru incidentele provocate luna trecută la meciul cu Milan, care au condus la întreruperea partidei. Peluza unde stă de obicei galeria Atalantei va fi închisă până pe 31 martie.
Rezultatele înregistrate în etapa a 14-a a campionatului Italiei
Sampdoria – Reggina 3-0, Milan – Juventus 0-0, Fiorentina – Inter 0-2, AS Roma – Udinese 2-1, Atalanta – Napoli 5-1, Catania – Palermo 3-1, Siena – Lazio 1-1, Parma – Empoli 1-0, Cagliari – Livorno 0-0, Torino – Genoa 1-1. Clasament: 1. Inter 31 de puncte; 2. Roma 28; 3. Juventus 26; 4. Udinese 25; 5. Fiorentina 24; 6. Atalanta 21; 7. Sampdoria 20; 8. Milan 18; 9. Napoli 18; 10. Catania 18; 11. Palermo 18; 12. Torino 15; 13. Parma 15; 14. Genoa 15; 15. Lazio 14; 16. Livorno 13; 17. Siena 10; 18. Cagliari 10; 19. Reggina 10; 20. Empoli 10.

