Programul şcolilor în zilele în care se desfăşoară tezele cu subiect unic va fi unul special, elaborat la nivelul fiecărei unităţi, adică elevii vor avea cursuri şi pauze mai scurte sau vor face ore după-amiază, acolo unde spaţiile şcolare permit acest lucru.
Programul va fi aprobat în Consiliul de Administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei. Ca posibile soluţii de reorganizare a programului, Ministerul Educaţiei recomandă reducerea timpului alocat orelor de curs şi pauzelor, transferarea elevilor în program de după-amiază, acolo unde spaţiile şcolare permit acest lucru. În toate cazurile se va avea în vedere parcurgerea integrală a materiei la toate disciplinele.
La elaborarea programului se vor avea în vedere necesitatea desfăşurării tezelor în condiţii optime, conform prevederilor legale, asigurarea accesului elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a în sălile de clasă în intervalele de timp stabilite prin metodologie, precum şi evitarea perturbării procesului educaţional pentru elevii din ceilalţi ani de studiu. La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ vor fi luate măsuri speciale de asigurare a securităţii elevilor în şcoală şi în perimetrul acesteia.
Programul, comun tuturor zilelor în care sunt programate tezele cu subiect unic, va fi adus la cunoştinţa elevilor şcolii şi părinţilor acestora în timp util pentru a se putea asigura securitatea elevilor, respectiv evitarea oricăror situaţii nedorite. Responsabilitatea elaborării, comunicării şi respectării acestui program revine integral conducerii unităţii de învăţământ care îl va transmite, spre informare, inspectorului şcolar judeţean sau al municipiului Bucureşti.
În mod excepţional, acolo unde există un număr mare de structuri arondate unei şcoli coordonate sau dispersia geografică a acestora nu permite organizarea în mod corespunzător a tezelor cu subiect unic în fiecare unitate/structură de învăţământ, inspectoratul şcolar poate decide susţinerea lor de către toţi elevii în şcoala coordonatoare sau în unităţi de învăţământ dotate ca atare. În acest caz, se va asigura transportul elevilor, în condiţii de siguranţă, se mai arată în comunicat.
Aproape 450.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a susţin, miercuri, de la ora 12.00, teza cu subiect unic la matematică, după care urmează teza la istorie sau geografie (numai pentru clasa a VIII-a), pe 11 decembrie, iar în data de 14 decembrie va avea loc ultima teză, la limba şi literatura română.
Şcolile vor avea program special în zilele tezelor cu subiect unic
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei