4.5 C
Craiova
duminică, 14 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalCirca 6.000 de copii din Europa de Est sint vinduti anual traficantilor din Vest

Circa 6.000 de copii din Europa de Est sint vinduti anual traficantilor din Vest

In jur de 6.000 de copii din Europa de Est sint vinduti anual traficantilor din tarile vestice, unde sint pusi sa cerseasca, sa vinda droguri ori sa se prostitueze, relateaza cotidianul britanic The Guardian, in editia electronica de ieri, citind un studiu al unor organizatii caritabile prezentat la o conferinta derulata la Roma. In jur de doua milioane de copii cad in fiecare an victime ale traficantilor de carne vie.

Tot mai multe adolescente din tarile estice ajung sclave ale retelelor de proxeneti din vest, peste 6.000 de copii cu virste intre 12 si 16 ani fiind anul vinduti celor care conduc retelele de trafic de droguri si de cersetorie sau proxenetilor, releva studiul realizat de fundatia umanitara Terre de Hommes. Autorii studiului au identificat nord-estul Italiei ca fiind principalul centru de sortare a fetelor provenite din estul continetului, care fie au fost vindute de parinti, fie au fost rapite de bandele criminale organizate, fie au fugit de acasa atrase de mirajul unei vieti ceva mai bune, scrie The Guardian. Potrivit aceleiasi surse, exista o foarte mare concentratie de adolescente-sclave sexuale mai ales in aria cuprinsa intre Padua si Venetia, unde 20 la suta dintre prostituate au sub 18 ani, comparativ cu doar cinci la suta in alte orase italiene”. Cel putin 250 de fete au reusit sa fuga de linga exploatatorii lor si sa ceara asistenta autoritatilor italiene. Victimele traficantilor din carne vie sint din ce in ce mai tinere, iar bandele care se ocupa de recrutarea lor recurg la metode din ce in ce mai sofisticate pentru ca ele sa nu ajunga in atentia politistilor, afirma Barbara Limanowska, autoare a unui raport Unicef privind traficul de femei si copii din sud-estul Europei. Intre zece si 30 la suta dintre cei care lucreaza pe piata sexului sint minori, afirma ea. Organizatia umanitara „Salvati Copiii“ estimeaza ca, spre exemplu, pina la 80 la suta dintre victimele provenite din Albania sint fete care au mai putin de 18 ani.

Potrivit sursei citate, Italia este poarta de intrare a traficantilor in Europa de Vest, in timp ce Turcia este locul de instruire a femeilor in drumul spre Orient. „Femeile sint tinute in apartamente si in alte locuri in care politistii nu pot avea acces prea usor si lucreaza mai mult in baruri, cluburi sau cazinouri decit pe strazi. Bandele folosesc telefoane mobile pentru a-si organiza activitatea si a-si muta fetele dintr-un loc in altul, pentru a nu fi descoperite”, afirma Barbara Limanowska, care a adaugat ca bandele albaneze, spre exemplu, cunoscute pentru brutalitatea lor, au preluat controlul aproape asupra intregii piete a prostitutiei din Europa. Exista o cerere foarte mare pentru serviciile prostituatelor adolescente si aproape nu exista dovezi ca aceia care le sint clienti ar avea mustrari de constiinta ori ca s-ar teme de rigorile legii din cauza a ceea ce fac, scrie The Guardian. Pentru un proxenet, detinerea unei prostituate minore poate fi un motiv de mindrie, dar si o importanta sursa de venituri. Riscurile si beneficiile pe care le implica aceasta situatie ii acorda proxenetului un anumit prestigiu in lumea interlopa. Reprezentantul Unicef apreciaza ca este timpul ca atentia autoritatilor sa se concentreze mai mult asupra incalcarii drepturilor omului decit asupra fenomenului in sine si a problemelor legate de securtiatea migratiei.

„Modelul italian (victimele traficului de carne vie beneficiaza de asistenta si de protectie din partea autoritatilor daca depun marturie impotriva celor care le-au exploatat – n.r.) este exceptional in Europa, fiind mai uman si mai productiv. Mai bine acorzi asistenta victimelor, reusind totodata sa faci foarte multe pentru prinderea traficantilor. Este foarte important si pentru siguranta femeilor“, a mai spus Limanowska, care a adaugat ca e mai simplu ca ele sa ramina si sa depuna marturie impotriva traficantilor, decit sa fie trimise in tara de origine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS