Știri de ultima orăActualitateAproximativ 150 de angajaţi ai Companiei de Drumuri au protestat în faţa Guvernului

Aproximativ 150 de angajaţi ai Companiei de Drumuri au protestat în faţa Guvernului

Aproximativ 150 de angajaţi ai Companiei Naţionale de Drumuri au pichetat, joi, Guvernul, principala nemulţumire fiind concesionarea activităţii de întreţinere a drumurilor către firme private. Potrivit preşedintelui Sindicatului Drumarilor "Elie Radu", Elena Răileanu, prin concesionarea activităţii de întreţinere a drumurilor către firme private, aproximativ 2.500 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă. Referitor la declaraţiile secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzaşu, potrivit cărora la o întâlnire cu sindicaliştii acesta a semnat un protocol prin care îi asigura pe angajaţi că nu vor fi concediaţi, liderul de sindicat a spus că "totul este o minciună". Sindicaliştii mai reclamă şi faptul că firmelor private li se vor da spre întreţinere drumurile naţionale şi europene care au fost reabilitate deja şi care sunt uşor de întreţinut. Totodată, angajaţii reclamă şi faptul că decizia de concesionare a întreţinerii drumurilor a fost luată fără a se face un studiu în prealabil. În timpul protestului de azi o delegaţie a sindicaliştilor a depus la Guvern o scrisoare în care prezintă situaţia din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), iar în cazul în care nu se rezolvă nimic, angajaţii ameninţă şi cu alte proteste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS