Știri de ultima orăActualitatePloi izolate şi temperaturi de până la 34 de grade până miercuri

Ploi izolate şi temperaturi de până la 34 de grade până miercuri

Vremea se va încălzi în zilele următoare, când vor cădea precipitaţii numai izolat, iar temperaturile vor fi în creştere, până la maxime de 34 de grade, au anunţat astăzi reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Vremea va fi destul de frumoasă, în special din a doua jumătate a săptămânii, când nu vom mai avea precipitaţii aproape deloc. Astfel, marţi se vor înregistra ploi în nordul şi centrul ţării, urmând ca miercuri să fie înregistrate precipitaţii numai izolat, în zona de munte şi în estul ţării.
În ceea ce priveşte valorile termice, meteorologii prognozează creşteri de temperatură, cu maxime cuprinse între 25 şi 33 de grade pentru ziua de miercuri şi până la 34 de grade pentru ziua de vineri, înregistrate cu precădere în Lunca Dunării.
De asemenea, ANM a precizat că în Bucureşti vremea va fi frumoasă în perioada următoare, cu creşteri ale valorilor termice. Temperatura va creşte şi în Bucureşti cu aproximativ un grad pe zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS